Naţionala României se pregăteşte pentru meciul cu Austria, din Liga Naţiunilor, însă, înaintea partidei de miercuri, selecţionerul Mirel Rădoi a ţinut să menţioneze că nu s-a gândit în nicio clipă la demisie.
"Eu fac faţă presiunii, de asta îmi şi asum toate lucrurile negative care apar la echipa naţională. În momentul de faţă, e normal să apară toate aceste lucruri negative, pentru că nu au fost evoluţiile pe care le aşteptam. Facem faţă presiunii, dar important este ce le transmitem jucătorilor începând de astăzi.
Nu m-am gândit niciodată să renunţ, dar am spus clar că indiferent de perioada pe care o voi petrece pe banca naţionalei, un an, doi sau trei, această schimbare de generaţii va trebui să fie făcută.
Din punct de vedere fizic, e normal să aducem schimbări, chiar dacă echipa naţională poate întâmpina o problemă de omogenitate. Însă, din cauza pandemiei, nu avem cum să apelăm de fiecare dată la aceiaşi jucători. Gradul lor de accidentări este foarte mare, iar noi nu am ţine cont de acest lucru. Evident că nu putem face acest lucru, pentru că ar lipsi foarte mult de la echipele de club.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai departe, jucătorii de la U21 vor trebui chemaţi la echipa mare, fie că vorbim de unu, doi, trei, patru sau cinci jucători, iar acest demers va trebui făcut în continuare. Poate din punct de vedere al experienţei, vor avea şi ei fluctuaţii de formă, iar asta nu s-a întâmplat numai la ultimele două partide, se va întâmpla în continuare până vor vedea nivelul de la echipa de seniori" , a spus Mirel Rădoi la conferinţa de presă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, romania