Peluza Cătălin Hîldan a avut o reacţie vehementă la adresa conducerii lui Dinamo. Liderii galeriei dinamoviste le-au cerut şefilor din Ştefan cel Mare să-l accepte pe Prunea lângă Mircea Rednic.
„Apelul nostru către Mircea Rednic este să-l accepte, să-l ceară lângă el pe Florin Prunea. Garantăm noi pentru mutarea asta. Avem nevoie de acest de acest om lângă echipă. Este dinamovist. A demonstrat asta indiferent unde s-a aflat. Şi-a asumat statutul de dinamovist declarat, chiar dacă a avut de pierdut din asta, în timp ce alţii au preferat să rămână ”diplomaţi” cu gândul că ...nu se ştie pe unde-i poartă viaţa”, au scris liderii peluzei dinamoviste.
Formaţia Dinamo a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale Cupei României de echipa AFK Csikszereda, din Liga III, după un meci decis la loviturile de departajare. După 90 de minute, scorul a fost egal, 2-2, în prelungiri fiecare echipă a marcat, iar la loviturile de departajare formaţia din Miercurea Ciuc s-a impus, scor 6-5.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo