Mircea Rednic (57 de ani) a obţinut primul punct din mandatul său la Poli Iaşi după remiza, 1-1 cu Sepsi în deplasare, iar la finalul partidei de la Sfântu Gheorghe s-a declarat mulţumit pentru rezultat, având în vedere presiunea care a fost pe echipa sa în ultimele minute. "Puriul" vrea ca Poli Iaşi s-o bată pe Dinamo, fosta sa echipă, în următoarea etapă din play-out-ul Ligii 1.
Sepsi - Poli Iaşi s-a terminat 1-1, după golurile marcate de Ovidiu Horşia şi Pavol Şafranko, iar Rednic s-a declarat satisfăcut cu remiza obţinută. Antrenorul spune că în prima repriză echipa sa a avut un plus şi a arătat mai bine decât adversara.
"Puriul" vrea să obţină prima victorie cu Poli Iaşi chiar în meciul cu Dinamo, de etapa viitoare. În plus, Rednic vrea Cupa României. "Pentru un punct cât trebuie să munceşti, săracii copii. Ar fi fost păcat să pierdem aici, chiar dacă ultimele 10 minute ei au pus o presiune foarte mare şi au avut câteva situaţii de a câştiga.
Prima repriză a fost echilibrată, poate cu un avantaj pentru noi. Ne aşteptam ca ei să pună presiune, să joace cu mingi la margine, să vină cu centrări pe zonă centrală, dar mă bucur pentru punctul acesta. Sper ca la meciul de acasă, următorul cu Dinamo, să câştigăm primele 3 puncte.
Nu e nicio revanşă, n-am revanşă personală. Pe mine mă interesează ca echipa să câştige.
(n.r. - despre Cupa României) E foarte important, noi tratăm cu mare seriozitate Cupa. Au fost câţiva jucători pe care i-am protejat, au şansă să joace. Craiova e o echipă bună, un lot şi numeric, şi valoros, deci o să fie... E un meci de Cupă, deci se pot întâmpla multe surprize", a spus Mircea Rednic, după meci, la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: poli iasi, mircea rednic, sepsi, liga 1