You are here:

VIDEO | Reprezentativa U21 începe în Danemarca viitoarele preliminarii pentru Campionatul European. Prima reacţie a lui Mirel Rădoi: ”Grupa e accesibilă”

VIDEO | Reprezentativa U21 începe în Danemarca viitoarele preliminarii pentru Campionatul European. Prima reacţie a lui Mirel Rădoi: ”Grupa e accesibilă”

Fotbal intern

Comentarii

Reprezentativa Under 21 a României va începe preliminariile Campionatului European din 2021 la 10 septembrie 2019, în deplasare, cu Danemarca, informează FRF.

Update: 

”Eu zic că am picat bine, cu mici excepţii. Puteam să evităm din urna a treia Ucraina şi din urna a patra Finlanda. Faţă de grupa pe care am avut-o în campania trecută, cred că e o grupă accesibilă. Evident, Danemarca, România şi Ucraina se bat pentru primele două locuri. Urna unu şi urna doi, respectiv Danemarca şi România se bat pentru primul loc în grupă. Având o generaţie 99 foarte bună, am preferat să jucăm cu ei la început, să nu prindă experienţă foarte mare, să jucăm la sfârşit de campanie. Am fi vrut să jucăm ultimele două meciuri acasă, nu s-a putut. Avem foarte mulţi jucători deja în această campanie care sunt 98 sau 99, cei ce vin din urmă sunt foarte talentaţi şi eu cred că vom avea de unde alege. Vor fi mici probleme la linia de fund. Chiar şi Paşcanu, dacă va fi convocat la echipa mare, deja avem o problemă” a declarat Mirel Rădoi.


Reprezentativa Under 21 a României şi-a aflat, marţi, adversarii din viitoarea campanie de calificare, cea pentru Campionatul European din 2021, găzduit de Ungaria şi Slovenia.

Pentru viitoarele preliminarii vor fi eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 1998. Naţionala condusă de Mirel Rădoi va debuta în calificări în septembrie 2019, după participarea la EURO-2019 cu actuala generaţie U21.

Campania începe în Danemarca şi se încheie în octombrie 2020, pe teren propriu, contra Maltei. La turneul final se califică doar câştigătoarele celor 9 grupe, în timp ce primele două ocupante ale locurilor secunde vor disputa un baraj în dublă manşă pentru ultimul loc disponibil la turneul final.

"Eu zic că am picat bine, cu mici excepţii. Puteam să evităm din urna a treia Ucraina şi din urna a patra Finlanda. Faţă de grupa pe care am avut-o în campania trecută, cred că e o grupă accesibilă. Evident, Danemarca, România şi Ucraina se bat pentru primele două locuri. Danemarca şi România se bat pentru primul loc în grupă" , a declarat Mirel Rădoi.

Programul tricolorilor U21 în viitoarele preliminarii este următorul:

6 septembrie 2019: Ucraina – Finlanda, Irlanda de Nord – Malta;

10 septembrie 2019: Ucraina – Malta, Finlanda – Irlanda de Nord, Danemarca – România;

10 octombrie 2019: Finlanda – Malta, Danemarca – Irlanda de Nord, România – Ucraina;

14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca, România – Irlanda de Nord;

14 noiembrie 2019: România – Finlanda;

15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca;

19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România, Danemarca – Malta;

27 martie 2020: Malta – Ucraina;

31 martie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda;

4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina, Malta – Irlanda de Nord, Finlanda – România;

8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca, Malta – România;

9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca;

13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda.

 

Afla mai multe despre: romaniau21euro 

viewscnt
Articole similare