Daniel Vaca a părăsit terenul după ce a fost "mitraliat" de fanii celor de la Jorge Wilstermann cu o ploaie de petarde.
Portarul evoluează din 2011 pentru The Strongest după ce petrecuse un an la Jorge Wilstermann. La ultimul duel dintre cele două din campionatul intern, suporterii oaspeţilor l-au luat la ţintă pe goalkeeperul celor de la The Strongest. În momentul în care se pregătea să repună mingea în joc, spre portarul care are 15 selecţii pentru naţionala Boliviei au fost aruncate petarde iar acesta s-a prăbuşit în propriul careu.
Incidentul petrecut în prelungirile partidei a oprit jocul, însă arbitrul a decis să fluiere finalul astfel încât rezultatul întâlnirii va fi cel din momentul întreruperii. Portarul în vârstă de 40 de ani şi-a revenit după ce a primit îngrijiri medicale. Cu siguranţii fanii oaspeţilor au fost nervoşi şi pentru că The Strongest conducea cu 2-1 în acel moment.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: the strongest, bolivia, vaca daniel, petarde