You are here:

VIDEO | Românul campion mondial la tenis de masă cântă în corul bisericii

VIDEO | Românul campion mondial la tenis de masă cântă în corul bisericii

Alte sporturi

Comentarii

Darius Movileanu, campionul mondial la tenis de masă, e premiant, cântă în corul bisericii şi a moştenit pasiunea pentru acest sport de la tatăl său, preot, jucător amator de tenis de masă.

La 14 ani, Darius Movileanu este considerat speranţa tenisului de masă românesc, primul şi singurul european care a câştigat titlul mondial la cadeţi.

Sportivul s-a apucat de tenis la 7 ani datorită tatălui său care este preot şi campion de tenis de masă la amatori.

“Prima dată am început să joc tenis de masă cu tatăl meu care mi-a pus paleta în mână, iar apoi mi-a spus că ar trebui să merg la un antrenor să-mi descopăr talentul” - Darius Movileanu, campion mondial de cadeţi la tenis de masă.

Se pregăteşte de admiterea la liceu

Pandemia l-a prins pe sportiv la Târgovişte, unde de mai bine de două luni nu se abate de la un program strict. Are câte două ore şi jumătate de antrenament pe zi, în mansarda casei, unde şi-a adus un robot care îi este partener de pregătire. Apoi, are cursuri pentru şcoală şi a efectuat un cantonament online cu cei de la Federaţia Europeană de Tenis.

Peste câteva săptămâni, pentru Darius încep emoţiile: are examenul de admitere la liceu.

“Sunt în clasa a opta, am puţine emoţii, dar m-am pregătit foarte bine acum pentru că am avut timp şi sper să obţin o notă foarte bună“ - Darius Movileanu, campion mondialde cadeţi la tenis de masă.

Ar vrea să-l înveţe tenis de masă pe Cristiano Ronaldo

Puştiul minune din tenisul de masă îşi rezervă zilnic timp şi pentru a doua sa pasiune: fotbalul, pe care îl joacă atât pe console, cât şi live. Darius are şi un fotbalist preferat:  Cristiano Ronaldo.

”Dacă aş avea ocazia, mi-ar plăcea să îl învăţ tenis de masă, pentru că aş vrea să îl văd cum se ambiţionează pentru a învăţa acest sport“-  Darius Movileanu, campion mondial de cadeţi la tenis de masă.

La doar 14 ani, el are un vis pe care vrea să şi-l împlinească:  să ajungă campion mondial la seniori. 

Afla mai multe despre: tenis de masa 

viewscnt
Articole similare