Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Ronaldo, ţinut în şah de Tătăruşanu! Surpriză uriaşă în Arabia Saudită. Al Nassr s-a jucat cu ocaziile şi s-a făcut de râs

VIDEO | Ronaldo, ţinut în şah de Tătăruşanu! Surpriză uriaşă în Arabia Saudită. Al Nassr s-a jucat cu ocaziile şi s-a făcut de râs
Comentarii

La debutul lui George Timiş pe bancă, Abha a produs una dintre cele mai mari surprize ale începutului de sezon din Arabia Saudită şi a remizat pe terenul lui Al Nassr, scor 2-2. În tabăra oaspeţilor, Ciprian Tătăruşanu a fost integralist.

Al Nassr a început meciul ca din tun, iar Otavio a deschis scorul după doar trei minute de joc, din pasa lui Otavio. Anderson Talisca a dublat avantajul gazdelor, după ce a trimis mingea printre picioarele lui Tătăruşanu din câţiva metri. Al Nassr s-a văzut prea repede câştigătoare, iar Abha a redus din diferenţă înainte de pauză. În partea a doua, Cristiano Ronaldo a ieşit la rampă, dar a avut un gol anulat pentru offside. Cu cinci minute înainte de expirarea timpului regulamentar, lusitanul şi-a încercat norocul de la distanţă, dar fostul portar al FCSB-ului a respins excelent în corner.

În al doilea minut de prelungire, Abha a dat lovitura prin Toko Ekambi, care l-a executat pe Al Aqidi cu un şut senzaţional de la distanţă. În urma acestui rezultat, Abha a urcat pe locul 15 şi are şapte puncte, în timp ce echipa lui Ronaldo şi Mane este pe trei, la trei lungimi distanţă de liderul surpriză Al Taawon.

Graţie prestaţiei excelente, Tătăruşanu a fost notat de Flashscore cu 7,2.

VIDEO cu parada lui Tătăruşanu la şutul lui Ronaldo

 

Afla mai multe despre: tatarusanuronaldoal nassr 

viewscnt
Articole similare