Dinamo Bucureşti a plecat luni dimineaţă în cantonament, iar alături de lotul de jucători şi staff-ul tehnic, s-au aflat şi Florin Prunea şi Ionel Dănciulescu, despre care apăruse zvonuri că ar urma să fie lăsaţi acasă.
Preşedintele lui Dinamo a comentat într-o notă uşor amuzante cele întâmplate, dar în cele din urmă a notat că problemele s-au rezolvat la Dinamo şi a relatat o discuţie pe care a avut-o cu finanţatorul Ionuţ Negoiţă.
"Am găsit bilete cam greu, într-adevăr, dar până la urmă le-am găsit şi ăsta este lucrul cel mai important. A fost o discuţie constructivă (n.r. - cu Negoiţă), cred că a fost o lipsă de comunicare şi am convenit ca începând de astăzi să vorbim mai mult şi să ne întâlnim şi mai des.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu siguranţă că în cel mai scurt timp băieţii vor primi o parte din salarii şi după aceea sigur, pe parcurs, se vor regla aceste lucruri. O să fie şi veniri, probabil că o să mai fie şi plecări, vom vedea. În momentul de faţă nu, nu există nicio ofertă pentru niciun jucător", a declarat Florin Prunea la plecarea în cantonament.
Totodată, Prunea a lămurit situaţia sa şi a team manager-ului Ionel Dănciulescu. Potrivit spuselor fostului portar, cei doi vor rămâne în continuare la echipă, iar Prunea a promis că va fi mult mai apropiat de acum de Ionuţ Negoiţă.
Dinamo a plecat în cantonament. Singurul transfer făcut de "câini"
Dinamo va efectua un stagiu de pregătire în Spania, de luni, 13 ianuarie, până pe 23 ianuarie. Singura noutate din lotul "câinilor" a fost Lukas Skovajsa (25 de ani), ultima oară la Trencin, în Slovacia.
"Ştiam de el, am vorbit cu Dusan, l-am urmărit, este un jucător care sper să ne ajute", a spus Prunea despre jucătorul semnat de Dinamo. Conform declaraţilor făcute de Prunea la aeroport, Mattia Montini va intra în câteva zile în programul normal al echipei, după ce a fost accidentat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, florin prunea