Sabin Ilie a vorbit în cadrul emisiunii Top Inrterviuri despre perioada pe care a petrecut-o la Fenerbahce pe când Adi Ilie, Gică Popescu, Hagi şi Filipescu ecoluau la Galatasaray. De asemenea, a povestit cum a fost aproape de un transfer la Borussia Dortmund.
„Eu ştiu că multe echipe, inclusiv Borussia Dortmund venise să mă vadă. Ţin minte că înainte să se termine campionatul au venit să mă vadă inclusiv antrenorul Otto Baric, preşedintele clubului cu patronul au venit să mă vadă la finala Cupei României.
Am dat 3 goluri, am câştigat noi, în minutele 2, 5 şi 29, era 3-0, după care am semnat cu Fenerbahce.
Ce să refuzi, că nu aveai ce să refuzi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nebunia aia, când am văzut în aeroport atâta lume, m-am speriat. Eram cu Marius Lăcătus cu familiile, cu Stângaciu în Antalya în vacanţă, eu nu ştiam că semnez cu Fenerbahce, vedeam cameramanii şi am zis măi, Lăcă, te ştiu oamenii şi aici? <<Vezi că nu au venit după mine. După tine au venit, vezi că diseară vine avionul şi pleci la Fenerbahce>>”, a spus Sabin Ilie la Telekom Sport.
Adrian la Galatasaray, Gică Popescu, Hagi şi Filipescu
„Noi aveam în tur avans 9 puncte şi la sfârşit am pierdut campionatul. I-am bătut 4-1 în derby, acasă la Fenerbahce. Gică Popescu a făcut un penalty clar la mine, dar n-a dat”
În 1997, Fenerbahce a fost eliminată de Steaua din Cupa UEFA, după 0-0 în Ghencea şi 1-2 în retur. Sabin Ilie a fost atunci unul dintre protagoniştii principali ai „dublei”. Fostul internaţional român povesteşte că a fost cel mai huiduit om pe teren la partida disputată în Ghencea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Când am ajuns la Fenerbahce, am căzut în Cupa UEFA cu Steaua”. Cum a fost să revii în Ghencea? „Cel mai huiduit am fost”
„Noi am pierdut meciul. Şi Steaua a venit foarte motivată, a fost 0-0 în Ghencea după ce a ratat Bolic penalty, eu am făcut penalty-ul în Ghencea şi la Istanbul ne-au prins cu o lovitura liberă, Militaru, şi 2-1 ne-au bătut la sfârşit”, a spus Sabin Ilie la Telekom Sport.
Afla mai multe despre: sabin ilie