Lazio a intrat în era Maurizio Sarri, iar formaţia din Capitală face spectacol.
În 90 de minute cu Empoli şi alte 90 de minute cu Spezia, Lazio a marcat de nouă ori. Trupa lui Sarri pare că se adaptează din mers la filosofia charismaticului tehnician italian.
Contra Speziei, Ciro Immobile a fost one man show. A marcat un hat-trick şi a ratat o lovitură de la 11m în finalul primei reprize.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Într-o atmosferă superbă pe Stadio Olimpico, Lazio a fost condusă după patru minute, când Spezia a marcat prin Verde. Avantajul oaspeţilor a durat un minut, pentru că Ciro Immobile şi-a început recitalul în minutul 5. Zece minute mai târziu, acelaşi Immobile a făcut 2-1, iar în prelungirile primei reprize, după ce a ratat un penalty, a revenit şi a înscris pentru 3-1.
Internaţionalul român, Ştefan Radu, a fost doar rezervă în partida contra Speziei. Pentru Immobile a fost al doilea hat-trick reuşit în prima repriză în Serie A, după cel din ianuarie 2018 contra celor de la Spal.
În repriza secundă, Lazio a mai punctat de trei ori. Felipe Anderson în minutul 47, Hysaj în minutul 70 şi Luis Alberto în minutul 85, au mai înscris pentru Maurizio Sarri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ciro immobile, lazio