You are here:

VIDEO | Scandal după City - Real Madrid. Patrice Evra a fost din nou în centrul atenţiei. Fostul fundaş al rivalilor de la United, aproape de bătaie cu omul lui Guardiola

VIDEO | Scandal după City - Real Madrid. Patrice Evra a fost din nou în centrul atenţiei. Fostul fundaş al rivalilor de la United, aproape de bătaie cu omul lui Guardiola

Manchester City

Comentarii

Manchester City s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce s-a impus cu 4-0 în meciul retur cu Real Madrid.

Însă seara nu s-a încheiat la fel de bine pentru Guardiola şi staff-ul său. Imediat după partida cu Real, returul semifinalei din Liga Campionilor, Patrice Evra i-a scos din minţi pe fanii lui Manchester City doar prin simpla sa prezenţă.

Fotbalist emblematic al marii rivale din oraş, Manchester United, unde a evoluat timp de opt sezoane, Patrice Evra a fost invitat de CBS Sport pe arena Etihad pentru a analiza în direct meciul dintre City şi Real Madrid.

Însă vestimentaţia aleasă de fostul fundaş stânga n-a fost tocmai pe placul gazdelor. Îmbrăcat într-un costum roşu, culoarea rivalilor de la Manchester United, Patrice Evra a intrat într-un conflict cu un om din staff-ul lui Guardiola, Manel Estiarte.

"Unul dintre antrenorii de la City s-a apropiat, se uita insistent spre mine. Ca şi cum mi-ar fi spus: «Asta e pentru tine, asta e pentru tine!». L-am întrebat de ce e atât de agitat şi mi-a răspuns: «Anul trecut, după ce am pierdut cu Real, ai zis la televiziune că ne-am c***t pe noi. Uite că anul ăsta nu ne-am mai c...t pe noi!». Până la urmă, el mi-a cerut scuze" , a declarat Patrice Evra.

Manchester City - Real Madrid 4-0

Manchester City a învins-o, miercuri, pe teren propriu, scor 4-0, pe Real Madrid, în returul semifinalei Ligii Campionilor, după golurile marcate de Bernardo Silva, cu "dublă", Militao (autogol) şi Alvarez. Cu 5-1 la general, City s-a calificat în finala competiţiei, unde va juca împotriva echipei italiene Inter Milano.

Realul a rămas doar cu recordul lui Carlo Ancelotti, care a devenit antrenorul cu cele mai multe meciuri în Liga Campionilor – 191. Italianul l-a depăşit pe Alex Ferguson, care are 190 de partide.

Finala Ligii Campionilor din sezonul 2022-2023 se va disputa la Istanbul, în 10 iunie.

Este a cincea finală de Liga Campionilor din ultimii şase ani în care evoluează o reprezentantă a Angliei şi a doua finală pe care Manchester City o va disputa în această competiţie, după cea pierdută în 2021, în faţa echipei Chelsea Londra, scor 0-1.

  • MANCHESTER CITY: Ederson - Walker, Ruben Dias, Akanji - Stones, Rodri - Bernardo Silva, De Bruyne (Foden 84), Ilkay Gundogan (Mahrez 79), Grealish – Haaland (Julian Alvarez 89). ANTRENOR Josep Guardiola
  • REAL MADRID: Courtois – Dani Carvajal (Lucas Vazquez 80), Eder Militao, Alaba, Camavinga (Tchouameni 80) - Valverde, Kroos (Marco Asensio 70), Modric (Rudiger 63) – Rodrygo (Dani Ceballos 81), Benzema, Vinicius. ANTRENOR: Carlo Ancelotti

Afla mai multe despre: manchester city 

viewscnt
Articole similare