You are here:

VIDEO | Scandal în Italia. Ce gest a făcut un fotbalist care va merge la Mondial

VIDEO | Scandal în Italia. Ce gest a făcut un fotbalist care va merge la Mondial

Serie A

Comentarii

AS Roma şi Torino au terminat la egalitate, scor 1-1, duminică seară, într-un meci din etapa a 15-a

”Toro” a deschis scorul în minutul 55, prin Linetty, care l-a învins pe Rui Patricio cu o lovitură de cap.

”Capitolinii” au avut şansa să egaleze în al doilea minut de prelungire, dar Belotti a ratat o lovitură de pedeapsă, obţinută de Dybala.

Romanii au reuşit, până la urmă, să restabilească egaliatea prin Matic, cu 90 de secunde înainte de final.

Fostul mijlocaş al lui Chelsea a înscris, cu un şut de la 18 metri, după ce, cu câteva secunde înainte, Paulo Dybala a nimerit transversala.

Gest nesportiv făcut de un jucător de al lui Torino

Cu doar câteva secunde înainte de fluierul de final, spiritele s-au încins. Gianluca Mancini, fundaşul Romei, şi Nemanja Radonjić, atacantul oaspeţilor, au intrat într-un conflict, după un aut, iar sârbul i-a făcut adversarului său un gest obscen.

Cu toate că se afla la câţiva metri de fază, arbitrul Rapuano nu a sancţionat în vreun fel comportamentul nesportiv al jucătorului împrumutat de Marseille la Torino.

Nemanja Radonjić a fost convocat de selecţionerul Serbiei, Dragan Stojković, pentru Campionatul Mondial din Qatar.

Mourinho, liderul la cartonaşe roşii în Italia

Dacă Radonjić a scăpat fără a fi sancţionat, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Jose Mourinho.

”The Special One” a primit cartonaşul roşu, în minutul 89, după ce i-a adresat cuvinte grele arbitrului Rapuano.

A fost a doua eliminare din acest sezon pentru Mourinho.

Portughezul a devenit astfel primul antrenor din Serie A, care a fost expulzat de două ori în acest sezon, după ce, în septembrie, a văzut cartonaşul roşu contra Atalantei.

După meci, Mourinho a mărturisit că şi-a cerut scuze faţă de centralul Rapuano, arbitru ce se află la primul sezon în Serie A.

După acest meci, Roma rămâne pe locul şapte, în afara poziţiilor ce asigură participarea în cupele europene.

Torino se clasează pe poziţia a noua, cu 21 de puncte, şi are doar o înfrângere în ultimele cinci partide.

articol scris de Teodor Răducanu

Afla mai multe despre: as romatorinoserie avideo 

viewscnt
Articole similare