Dylan Flores a fost vândut de la CSM Poli Iaşi la Sepsi Sfântu Gheorghe pentru suma de 100.000 de euro, chiar dacă jucătorul ar fi putut să plece liber de contract la finalul sezonului. Această mutare a adus de la sine un scandal monstru la Iaşi, între Adrian Ambrozie şi Horia Sabo.
Transferul s-a făcut, în ciuda faptului că Horia Sabo i-a notificat pe cei de la Sepsi că tranzacţia nu poate fi realizată fără acordul lui. Joi a venit şi răspunsul preşedintelui Ambrozie, iar războiul de la Iaşi este departe de a se fi încheiat.
"Ne aflăm într-un deficit financiar şi dacă aceşti bani ne ajutau să mergem mai departe, să acoperim datoriile, dacă ne ajutau aceşti bani să putem lua licenţa, păi din acest punct de vedere înseamnă că ai sabotat clubul dacă nu ai adus oferta la club şi ai ţinut-o la ciorap. Eu nu o să mă deplasez la acest om pentru că este în concediu medical şi mi-e frică să nu iau şi eu boala.Este de mult timp în concediu medical, de la o boală la alta. Statul trebuie să îşi facă datoria, să vadă dacă aceste concedii medicale repetate au justificare", a spus Ambrozie, cu referire la Horia Sabo, care şi-ar fi luat concediu medical fără să sufere, cu adevărat, de vreo boală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ambrozie a continuat şi a pus "tunurile" şi pe Tibor Selymes, aliatul lui Sabo în tot acest scandal: "Tibor Selymes avea în contractul cu Tactic Step un procent din vânzarea fiecărui jucător. Oare câţi bani ar fi ajuns în club dacă s-ar fi vândut acest jucător prin Tactic Step".
Acuzele la adresa lui Sabo au continuat: "Domnul Horia Sabo a luat 3000 de euro din club ca să îl plătească pe impresarul care l-a adus pe Dylan Flores la Iaşi, iar ulterior au dispărut aceşti bani şi noi suntem daţi în judecată de impresarul lui Dylan Flores ca să îi dăm cei 3000 de euro. Este o istorie tristă, el a prejudiciat acest club şi ca imagine, dar şi financiar. Am cerut de la contabilitate situaţia exactă a datoriilor. Sunt peste 4 milioane şi nouă sute de mii. Aproape 5 milioane de lei datorii".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian ambrozie, poli iasi, dylan flores