Căpitanul echipei Dinamo, Dan Nistor, îşi continuă evoluţiile modeste avute în ultima perioadă, în partida cu Politehnica Iaşi, din etapa a noua a Ligii 1, fiind schimbat la pauză de Florin Bratu.
După o repriză în care echipa sa nu s-a regăsit şi a avut o singură ocazie, în minutele de prelungire, Florin Bratu a decis să schimbe la pauză şi l-a sacrificat pe mijlocaşul Dan Nistor, care a avut o evoluţie apatică. În locul căpitanului lui Dinamo, Bratu l-a trimis pe mijlocaşul panamez Armando Cooper, decizie care nu i-a picat bine lui Nistor.
Pe parcursul reprizei a doua, Nistor a fost surprins în mai multe rânduri de camerele video în timp ce butona telefonul, fără să acorde atenţie jocului echipei sale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nistor, care a refuzat în vară o ofertă de la FCSB, nu şi-a prelungit încă înţelegerea cu Dinamo. La începutul acestei săptămâni, preşedintele grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare, Alexandru David, a anunţat că negocierile între club şi mijlocaşul de 30 de ani continuă.
Dan Nistor a adunat 62 de meciuri şi a reuşit să înscrie opt goluri şi să dea 20 de pase decisive, până în prezent. 1,1 milioane de euro este cota mijlocaşului pentru care FCSB a oferit în vară 500.000 de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.