You are here:

VIDEO | SCOUTER cu Laura Mândru. Săptămână de vis pentru români. Ionuţ Radu a câştigat duelul românilor din Serie A. Stanciu a spart gheaţa pentru Al Ahli

VIDEO | SCOUTER cu Laura Mândru. Săptămână de vis pentru români. Ionuţ Radu a câştigat duelul românilor din Serie A. Stanciu a spart gheaţa pentru Al Ahli

Special

Comentarii

Weekendul s-a încheiat cu rezultate bune pentru românii noştri. În Italia, Ionuţ Radu a câştigat duelul românilor cu Ştefan Radu, Răzvan Marin a înscris superb pentru Standard, iar Nicolae Stanciu a marcat primul gol în Arabia Saudită chiar împotriva trupei lui Laurenţiu Reghecampf. Şi Bogdan Vătăjelu a spart gheaţa pentru noua sa echipă în timp ce Bogdan Stancu a fost erou în liga secundă din Turcia. A marcat două goluri. Mai multe detalii imediat.

Duelul românilor din Serie A a fost câştigat de Ionuţ Radu. Genoa, echipa portarului naţionalei de tineret, s-a impus dramatic cu 2-1 în faţa lui Lazio după un gol marcat în ultimul minut de veteranul Criscito. Tânărul goalkeeper s-a remarcat cu câteva intervenţii spectaculoase. În schimb Ştefan Radu a părăsit terenul accidentat în minutul 72.

Răzvan Marin îşi continuă forma bună pentru Standard Liege! Mijlocaşul român a deschis scorul în duelul cu Lokeren după o acţiune spectaculoasă. A fost a 4-a reuşită din acest sezon pentru internaţionalul român. Standard a învins cu 3-1 şi continuă lupta pentru locurile de cupele europene.

Veşti bune pentru naţională vin şi din Arabia Saudită. Nicolae Stanciu a spart gheaţa pentru Al Ahli. Mijlocaşul român a reuşit un gol superb chiar împotriva lui Al Wasl, echipa antrenatî de Laurenţiu Reghecampf. Partida din Arab Club Champions Cup s-a terminat până la urmă la egalitate 2-2.

Al Shabab, echipa antrenată de Marius Sumudică, a învins-o cu 1-0 pe Al Wehda. Valerică Găman a fost titular în timp ce Constantin Budescu nu a evoluat niciun minut din cauza unei accidentări. Partida a fost arbitrată de o brigadă condusă de Damir Skomina, iar singurul gol al partidei a fost marcat dintr-un penalty acordat cu ajutorul tehnologiei video. Al Shabab e pe 3 în campionat, la 6 puncte de locul secund.

Bogdan Stancu a fost din nou decisiv pentru Genclerbirligi în liga secundă din Turcia. Atacantul român a reuşit o dublă în victoria din deplasare, 2-1 cu Elazigspor. Stancu a ajuns astfel la a 3-a reuşită din ultimele 4 partide pentru Gencler, care e pe locul secund, la doar două puncte în spatele liderului Denizlispor.

În Cehia, Bogdan Vatajelu a înscris primul gol în tricoul lui Jablonec de la transferul de la Sparta Praga. Fundaşul român a deschis scorul în remiza, 2-2, de pe teren propriu cu Opava.

Adrian Petre a reuşit un nou gol în Danemarca. Atacantul român a înscris în victoria lui Esjberg, 2-0 cu Bronby. A fost al 7-lea gol din acest sezon pentru Petre.

În Cipru Bogdan Mitrea a înscris în remiza lui Doxa, 1-1 cu Ermis. Alături de Mitrea au evoluat şi ceilalţi doi români, Razvan Tincu şi Paul Batin.

În Liga a 5-a din Anglia un român a devenit erou. Dennis Politic a înscris un gol de la jumătatea terenului pentru Salford City, chiar sub privirile legendarului David Beckham. Fostul mijlocaş de la Manchester United este unul dintre finanţatorii echipei, alături de Scholes, Giggs, fraţii Neville şi Nicky Butt.

Afla mai multe despre: scouterlaura mândru 

viewscnt
Articole similare