Nici bine nu a fost "uns" ca selecţioner al naţionalei de seniori a României, Mirel Rădoi şi-a atras şi primele critici. Nu toată lumea este de acord cu opinia fostului jucător de la FCSB, în legătură cu naturalizările de jucători.
În urmă cu câteva zile, Mirel Rădoi a declarat că nu exclude posibilitatea de a naturaliza doi jucători străini care joacă Liga 1. Acesta se referea la jucătorul celor de la CFR Cluj, Billel Omrani, dar şi la Dumitru Cardozo, de la Gaz Metan Mediaş. Astfel, au apărut primele voci care să critice primele decizii ale lui Mirel Rădoi. La cum ne-am prezentat în ultima campanie de calificare, pentru EURO 2020, pare că România are o infuzie masivă de jucători.
Mirel Rădoi nu se simte intimidat de critici şi îşi menţine declaraţiile, susţinute ca de fiecare dată de argumente.
"A fost o întrebare la care am răspuns. Asta nu înseamnă că vom face neapărat aşa. Doi la mână, nu avem o arie de selecţie foarte mare, încât să ne putem permite să zicem că avem cinci, şase jucători de valoare apropiată pe aceeaşi poziţie şi atunci cred că ar fi o şansă în plus şi pentru România şi pentru jucătorii care joacă de mult timp în campionatul românesc. 05,54 Important e că dacă ajungem la această idee, să naturalizăm jucătorii care pot aduce un plus echipei naţionale, să aibă mai mare valoare decât jucătorul român", a declarat selecţionerul Mirel Rădoi, prezent la tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European din 2020.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, echipa nationala