Roger Federer, locul 3 ATP, şi sârbul Novak Djokovic, numărul 2 mondial, se vor întâlni în semifinalele Mastersului de la Paris, cu premii de 4,87 milioane de euro. Meciul este astăzi, de la ora 17:30, în direct la Telekom Sport 4.
La Paris, Roger Federer, favorit 3, a trecut în sferturile de finală de japonezul Kei Nishikori, cap de serie 10, scor 6-4, 6-4.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Djokovic, cap de serie 2, l-a învins pe favoritul 5, Marin Cilic, scor 4-6, 6-2, 6-3.
Federer şi Djokovic au mai fost adversari de 46 de ori, elveţianul impunându-se în 22 de meciuri şi sârbul în 24.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În cealaltă semifinală de la Paris se întâlnesc Dominic Thiem şi rusul Karen Khachanov, de la ora 15:00, în direct la Telekom Sport 3.
Ca urmare a rezultatelor de vineri de la acest turneu, croatul Marin Cilic şi austriacul Dominic Thiem au obţinut ultimele două locuri la Turneul Campionilor. Cilic se va afla la a patra participare la Turneul Campionilor (după 2014, 2016 şi 2017), iar Thiem va participa pentru a treia oară consecutiv. Cei doi li se alătură spaniolului Rafael Nadal, sârbului Novak Djokovic, elveţianului Roger Federer, argentinianului Juan Martin del Potro, germanului Alexander Zverev şi sud-africanului Kevin Anderson.