You are here:

VIDEO | Semnul care aduce titlul în Gruia? "Dezvăluirea" făcută de Ovidiu Hoban, veteranul CFR-ului: "Sper să ne facem un cadou!"

VIDEO | Semnul care aduce titlul în Gruia? "Dezvăluirea" făcută de Ovidiu Hoban, veteranul CFR-ului: "Sper să ne facem un cadou!"

CFR Cluj

Comentarii

Ovidiu Hoban (37 de ani) nu s-a plictisit de cantonamente şi a "dezvăluit", într-o discuţie cu Telekom Sport, semnul care aduce titlul în Gruia: ploaia. Vremea rea a dat peste cap planurile campionilor în cantonamentul din Spania, la fel ca şi anul trecut în Antalya, iar mijlocaşul a spus că, având în vedere că s-a câştigat titlul, jucătorilor le-au priit ploile.

Hoban visează la un nou titlu şi spune că de aceea toţi fotbaliştii CFR-ului muncesc foarte mult în cantonament. Titlul ar fi cadoul perfect pentru clujeni la finalul sezonului.

"(n.r. - Anul trecut furtuni în Antalya, acum furtuni în Spania) Având în vedere că am câştigat campionatul, ne-au priit acele furtuni. Au fost nişte zile cu ploaie, cu furtuni, nu ne-am putut antrena cum ne-am fi dorit, dar am improvizat şi până la urmă e ok. Ar fi ceva de vis, oricine îşi doreşte să fie campion.  De aceea muncim foarte mult, suntem serioşi şi sper ca împreună să ne facem un cadou la sfârşitul acestui an", a spus Ovidiu Hoban, pentru Telekom Sport.

CFR Cluj a câştigat de două ori titlul de campioană în Liga 1 în ultimii doi ani, de fiecare dată cu Dan Petrescu (52 de ani) la cârmă.

 

Afla mai multe despre: ovidiu hobancfr clujtitlul 

viewscnt
Articole similare