Sepsi va juca primul meci al noii ediţii de campionat, vineri, la Voluntari. Tot acolo au debutat roş-albii în 2019.
Sepsi a reuşit trei transferuri pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru startul stagiunii 2019 - 2020 a campionatului intern. Iar fotbaliştii lui Csaba Laszlo au motive de revanşă. În iarnă, la reluarea Ligii I, FC Voluntari o învingea pe Sepsi cu 4-2.
"Nu sunt aşa de bucuros că trebuie să jucăm vineri. Aş fi vrut să jucăm duminică, pentru că dacă jucam duminică mai aveam două zile în plus pentru antrenamente. Dar băieţii sunt pregătiţi, mergem la Voluntari şi vreau să câştig primul meci" a declarat Csaba Laszlo, aflat şi el la debutul ca antrenor în România.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Attila Hadnagy şi-a luat în serios noul rol, cel de manager general al clubului din Sfântu Gheorghe.
"Muncim ziua si noaptea să mai aducem jucători, pentru că mai avem nevoie pe nişte posturi. Dar eu zic că lucrăm bine, mergem pe un drum bun, am mare încredere în noul staff. Suntem pregătiţi pentru prima etapă , avem o echipă bună, am mare încredere în ei şi sper să facem o treabă cum am făcut anul trecut, o treabă foarte bună, să surprindem foarte mulţi oameni" a declarat fostul fotbalist, retras din activitate în această vară.
Istvan Fulop a revenit în primăvara anului trecut după o perioadă de aproximativ şase luni în afara trenului, cauzată de o gravă accidentare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Suntem pregătiţi pentru prima etapă , avem o echipă bună, am mare încredere în ei şi sper să facem o treabă cum am făcut anul trecut, o treabă foarte bună, să surprindem foarte mulţi oameni.
Afla mai multe despre: sepsi, voluntari, liga i, debut, csaba laszlo, attila hadnagy, istvan fulop