Nicolae Stanciu a comentat despre greşeala de la golul doi al Suediei, a dezvăluit motivul pentru care a ales numărul 10 şi le-a răspuns contestatarilor.
"Nu aveam voie să facem nicio greşeală în zonă centrală. A ajuns o minge la mine, Răzvan mi-a strigat singur, am încercat să preiau mingea, am oprit-o şi în următoarea secundă nu am mai avut-o, a venit un adversar din spate. După mi-a zis şi el că nu îl văzuse, altfel nu îmi striga că sunt singur", a spus Stanciu despre greşeala pe care a făcut-o la golul doi înscris de Suedia.
Transferat în iarnă la Al Ahli, decarul naţionalei le-a răspuns celor care au contestat alegerea lui: "Cred că au zis toţi, adică şi Şumudică şi Budescu şi Isăilă, au vorbit toţi despre nivelul care este acolo şi faptul că toate echipele au jucători străini în lot. Eu cel puţin la echipa mea pot să zic că am doi atacanţi cum nu cred că am mai avut pe la echipele pe la care am fost, atacanţi aşa buni cum sunt cei de la mine de la echipă. Nu mă deranjează, atâta timp cât joc acolo şi o fac bine".
Totodată, Stanciu a dezvăluit şi cum este ales numărul 10 la echipa naţională: "Am ales numărul zece pentru că a lipsit şi Maxim şi Gicu. De fiecare dată când au venit ei, vorbeam cu ei înainte. Am respect pentru ei, pentru că sunt mai în vârstă, iar Max e şi de mai mult timp la lot decât mine. Vorbeam şi, dacă ei nu vroiau să ia numărul zece, îl luam eu. Acum, dacă ei nu sunt, l-am luat. Dar când e Max sau altcineva, dacă îşi doresc numărul 10, au întâietate".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nicolae stanciu, echipa nationala