Naţionala a plecat în Norvegia pentru întâlnirea de vineri, cu nordicii. Peste trei zile se va disputa meciul cu Malta, tot în deplasare.
Naţionala României a plecat spre Norvegia cu ceva mai mult de 48 înaintea meciului cu nordicii, al treilea din preliminariile pentru EURO 2020. Tricolorii sunt pe locul trei în grupa de calificare după primele două partide.Au pierdut cu Suedia şi au învins Insulele Feroe.
(Întrebare: Jucătorii spun că trebuie să câştigăm, nu doar că nu trebuie să pierdem. Ce credeţi?) "Eu sunt mai prevăzător, mai bătrân, mai cu experienţă şi nu cred că exagerez să spun că dacă am face şi un meci nul e foarte bun, pentru că îi ţinem pe ei pe loc, dar totul depinde de ce faci după aceea, la tine acasă, cu Suedia şi cu Norvegia"
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
2000 de bilete a primit România pentru întâlnirea cu Norvegia, dar la Oslo o mie de suporteri vor susţine naţionala lui Contra. 95 de lei a costat un bilet.
"Asta înseamnă că echipa naţională a revenit în atenţia oamenilor, că s-au focalizat din nou pe acest brand, pe această echipă, care poate să ne aducă într-adevăr bucurii anul acesta", a mai spus Stoichiţă.
Stoichiţă a dezvăluit în ce moment ar putea fi schimbat Cosmin Contra.
"Postul lui Cosmin Contra nu este în pericol. Bineînţeles, în momentul în care, ştiu eu, Doamne fereşte, nu mai ai şanse să te duci la acest Campionat European.... nu e vorba de Cosmin Contra aici, e vorba despre strategia pe care trebuie să o adopţi", a încheiat Stoichiţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.