Mihai Teja s-a întors în "Ştefan cel Mare" şi a fost adversar cu Mircea Rednic, antrenor alături de care a lucrat în mai multe rânduri din postura de secund. Acum, Teja a fost la un pas să îl bată pe Rednic, dar Dinamo a egalat la ultima fază a meciului.
Gazul lui Teja a fost egalat în ultimele momente ale partidei, iar jucătorilor le-a picat moralul, dar Teja i-a încurajat şi felicitat pentru partida bună făcută: "Am fost egalaţi la ultima fază, vă daţi seama că e destul de greu. Dar eu vreau să-mi felicit jucătorii, pentru că au jucat bine, au avut atitudine bună. Le-am ridicat moralul, pentru că erau dezamăgiţi, pentru noi erau foarte importante cele trei puncte, pentru că ajungeam la cota 28. Până la urmă aşa a fost să fie, şi noi am câştigat multe meciuri în ultimele minute, în ultima secundă şi totul se întoarce în viaţă", a spus Teja la flash interviul de după meci.
Antrenorul de la Mediaş a vorbit şi despre relaţie pe care o are cu omologul său de la Dinamo: "Mircea este prietenul meu, îmi face plăcere tot timpul când ne întâlnim, este un trofeu foarte bun şi cred că va face lucruri frumoase la Dinamo. Multe, foarte multe, tot ceea ce ştiu, cred că 80, 90% (n.r. - am învăţat de la Rednic). M-a ajutat foarte mult în viaţă şi îi mulţumesc pe această cale, a fost omul care m-a sprijinit tot timpul".
Tehnicianul în vârstă de 40 de ani a spus că obiectivul Gazului nu este play-off-ul, ci salvarea de la retrogradare, dar îşi doreste "să meargă şi Gaz Metan în play-off şi dacă se poate şi Dinamo". Cât despre următorul meci, cel cu FCSB, Gaz Metan merge să ia punct sau puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Teja s-a exprimat şi în legătură cu tragerea la sorţi pentru Campionatul European U21 de anul viitor: "Este o grupă grea, dar cred că este o generaţie bună aceasta de sub 21, cam toţi jucătorii joacă meci de meci la echipele lor. Sper să facem o figură frumoasă", dar recunoaşte că plecăm cu "şansa a doua sau a treia, dar niciodată nu trebuie să pleci cu capul plecat, trebuie să ai curaj".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai teja, gaz metan, interviu