Secundul Alexandru Radu a vorbit presei înaintea partidei cu Hermannstadt din etapa a 8-a a play-out-ului actualului sezon.
Au fost zile complicate pentru jucătorii celor de la Gaz Metan care au avut buzunarele goale de sărbători. Clubul are câteva salarii restante la fotbalişti, iar aceştia au reacţionat dur. Nu s-au antrenat înaintea următorului joc de campionat.
"Sunt de 9 ani la Mediaş. Au mai fost întârzieri salariale, dar întotdeauna s-au achitat toţi banii. Faţă de mine clubul nu a rămas niciodată restant şi faţă de niciun alt jucător" a spus Răzvan Pleşca, cel care tocmai şi-a prelungit contractul cu ardelenii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Edi Iordănescu a lipsit la conferinţa de presă de dinainte partidei care împarte judeţl în două.
"Ţinând cont că este tensiune la nivelul vestiarului, noi sperăm să fim bine din punct de vedere mental şi să facem un joc bun şi să câştigăm cele trei puncte pentru a ne menţine pe primul loc" a spus secundul Alexandru Radu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Vreau să fac un apel la suporterii celor două echipe. Îi rog să vină la stadion în număr cât mai mare. Îi rog să îşi încurajeze echipa favorită, dar nu să înjure cealaltă echipă. Să demonstreze că sunt ardeleni, iar ardelenii sunt oameni civilizaţi, cu bun simţ" a mai adăugat Răzvan Pleşca.
Afla mai multe despre: alexandru dinu, edi iordănescu, tensiuni, gaz metan, hermannstadt