FCSB a trecut cu bine peste meciul cu Universitaea Craiova, s-a impus cu 2-0, iar acum se pregăteşte pentru partida cu Sepsi.
Sepsi este revelaţia actualului sezon şi este la doar şapte puncte în spatele liderului FCSB. Partida directă dintre cele două se joacă luni, la Mogoşoaia, în direct la Telekom Sport 1, de la ora 20:30.
"Cred că am avut suficient timp să ne odihnim, să ne recuperăm (n.r. - după meciul de la Craiova) şi să ne pregătim pentru partida de luni seară, ultima a turului, una foarte dificilă. Întâlnim un adversar bun. Faţă de meciul pe care l-am disputat cu ei în finala Cupei României, s-au mai îmbunătăţit lucrurile la ei, prin aducerea unor jucători experimentaţi, de valoare, însă noi sperăm să facem un meci bun, să avem o evoluţie bună, în urma căreia să obţinem victoria, care este importantă pentru noi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătorii mei sunt profesionişti, uşor, uşor capătă maturitatea necesară ca să-şi dea seama de situaţia în care ne aflăm, suntem pe o poziţie bună pe care trebuie să o păstrăm şi cred că sunt montaţi pentru a câştiga acest meci.
(n.r. - despre meciul de marţi, CFR Cluj - CS Universitatea Craiova) Nu mă interesează, mă interesează ce facem noi, să câştigăm noi meciurile, meciul care urmează şi vom vedea. Din fericire, în ultimele zile nu s-a mai întâmplat nimic neplăcut, avem toţi jucătorii lângă echipă şi luni trebuie să fim inspiraţi în alegerea primului 11.
E o situaţie inedită cu această pauză competiţională, vacanţă scurtă. Noi le-am pregătit un program jucătorilor pentru perioada de vacanţă, iar la începutul anului vom relua pregătirea şi sper să fim în formă la debutul returului", a declarat Petrea, într-o conferinţă de presă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Partida FCSB - Sepsi Sfântu Gheorghe va avea loc luni, de la ora 20.30, la Mogoşoaia, în etapa a XV-a, ultima din acest an, a Ligii I.