Naţionala României a ajuns sâmbătă seară la Belgrad, unde luni urmează să joace cu Serbia, de la 21:45, în a doua etapă din grupele Ligii Naţiunilor. ”Tricolorii” au fost aşteptaţi de Oana Cristina Popa, ambasadoarea României la Belgrad.
România a început Liga Naţiunilor cu un semieşec, 0-0 cu Muntenegru, la Ploieşti, dar are speranţe pentru partida cu Serbia. ”Tricolorii” au plecat încă de sâmbătă la Belgrad şi au avut parte de o primire specială. Delegaţia României a fost aşteptată de Oana Cristina Popa, ambasadorul României la Belgrad.
Oficialul român s-a declarat încântată de întâlnire şi spune că-i va susţine pe ”tricolori” din tribune, alături de angajaţi ai ambasadei, dar şi de români care sunt stabiliţi în Serbia sau se vor deplasa la Belgrad special pentru acest meci.
”Mă bucur foarte mult că au venit, e prima dată când dau mâna cu jucătorii, cu antrenorul, cu preşedintele şi îi aşteptăm, le dorim succes, le ţinem pumnii şi o să fim acolo luni, să îi susţinem. Toată ambasada, români din Serbia... Avem un lot de 1.400 de bilete alocate, deci vom fi acolo. (n.r. întrebată daca s-a pregătit) Da, cu tricou, cu steag, avem de toate. Sârbii sunt primitori. Din câte am discutat cu ei, ei sunt prietenoşi faţă de noi şi faţă de echipa României, în general, şi nu cred că vom întâmpina probleme.
”E foarte multă pasiune aici, în regiune, în general, foarte multă pasiune în fotbal şi în general, ei sunt foarte sportivi, sârbii, cum bine ştiti, şi foarte implicaţi”, a declarat Oana Cristina Popa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania, serbia, liga natiunilor, oana cristina popa