Un moment tensionat din Liga 2, cu Dan Alexa în prim-plan, a fost analizat de Basarab Panduru, care a comentat faza controversată.
Politehnica Timişoara a învins, marţi, pe teren propriu, echipa Chindia Târgovişte, în ultimul meci al primei etape din Liga 2. Unicul gol al meciului a fost marcat de Huszti, în minutul 29.
În minutul 90+4 a avut loc un moment tensionat pe marginea terenului. Dan Alexa a fost lovit în figură de o minge trimisă spre zona băncilor de un adversar, iar antrenorul Politehnicii Timişoara a reacţionat imediat.
Spiritele s-au încins rapid, iar faza a degenerat într-un conflict general. Mai mulţi jucători şi membri ai staff-urilor celor două echipe au intervenit, iar situaţia a devenit una de tip carambol. În cele din urmă, Dan Alexa a fost tras deoparte de un membru al propriului staff, care a încercat să calmeze spiritele şi să oprească escaladarea conflictului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Basarab Panduru, după ce a văzut că Dan Alexa a fost lovit
“(n.r. Crezi că a vrut să dea în el sau nu?) Şi una, şi alta, puţin din fiecare. Vrea să dea spre banca lor. Că l-a nimerit în cap e altă poveste, dar a vrut să dea în banca Timişoarei. Ai dat spre bancă aici. Nu prea ai cum să demonstrezi că e intenţie asta”, a comentat Basarab Panduru, la Prima Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan alexa, poli timisoara chindia targoviste







