Erman Toroglu, fost fotbalist şi arbitru, care în prezent este comentator de sport, a avut o reacţie foarte dură după ce a fost întrebat despre vizita lui Mircea Lucescu în România. Toroglu s-a arătat deranjat că Lucescu n-a urmărit meciurle din week-end, din campionatul Turciei.
Naţionala Turciei are rezultate slabe cu Mircea Lucescu pe bancă. Însă antrenorul român le-a explicat turcilor că trebuie să aibă răbdare, deoarece trebuie să construiască o nouă generaţie. Lucescu le-a dat însă turcilor încă un motiv să fie contestat. În week-end, selecţionerul Turciei a fost în România, unde a asistat la mai multe partide.
Turcii s-au enervat când au aflat şi-l acuză pe ”Il Luce” că a preferat să meargă la meciurile din Liga 1 în loc să asiste la partidele din Super Liga, unde ar fi putut să urmărească sau să descopere soluţii pentru naţională.
Una dintre cele mai vehemente reacţii a venit de la Erman Toroglu, unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Lucescu. Prezent în studioul televiziunii A Spor, fostul jucător şi arbitru turc s-a îndreptat spre cameră şi a început să transmită cu voce tare un mesaj pentru Lucescu: ”Lucescu, unde eşti? În Turcia au jucat aproximativ aproximativ 10 tineri fotbalişti în această etapă. Dacă ai fost la Steaua Bucureşti, rămâi acolo!”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea lucescu, turcia, liga 1, erman toroglu