Atacantul echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a înscris un nou gol în stilul caracteristic, duminică seară, în meciul încheiat la egalitate contra Valenciei, scor 1-1, în deplasare, în etapa a opta din La Liga, în direct la Telekom Sport 2.
În minutul 23, Messi a trimis mingea printre picioarele lui Kondogbia, pentru Luis Suarez, care i-a întors la un-doi, iar starul argentinian l-a învins pe Neto cu un şut la firul ierbii din marginea careului de 16 metri. Scorul a fost deschis în minutul 2 de fundaşul Valenciei, Ezequiel Garay, din apropiere, după o gafă a lui Gerard Pique.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
S-a terminat 1-1, iar FC Barcelona rămâne pe locul al doilea, cu 15 puncte, la egalitate cu Atletico, a treia clasată, şi la un punct în spatele noului lider, FC Sevilla. Real Madrid e a patra, cu 14 puncte. Valencia ocupă locul 13, cu nouă puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.