You are here:

VIDEO | Vestea rea pe care a dat-o Corneliu Papură în ultima conferinţă de presă. U Craiova, pierdere importantă

VIDEO | Vestea rea pe care a dat-o Corneliu Papură în ultima conferinţă de presă. U Craiova, pierdere importantă

Superliga

Comentarii

Antrenorul lui U Craiova, Corneliu Papură, susţine că Valentin Mihăilă nu a putut fi recuperat, după accidentarea suferită la încălzirea dinainte de meciul FCSB - U Craiova 4-1.

"Şi noi suntem la fel de supăraţi şi suporterii au tot dreptul să fie supăraţi, este normal, dar mai avem atâtea meciuri de disputat, sperăm să câştigăm următoarele două meciuri, păat că nu îi avem în spate şi lucrurile se vor regla. Singurul lucru la care m-am gândit este să pregătesc cât mai bine meciul cu Botoşani. Tot timpul când joacă contracandidatele îţi doreşti să fie cât mai puţine puncte în joc. Îţi doreşti tot timpul egal, pentru că ambele pierd două puncte. Nu mă aşteptam la greşeli aşa de simple. Poţi pierde un meci că adversarul ţi-e superior, sare mai sus ca tine pe o centrare, are o detentă mai bună sau aleargă mai bine ca tine, este mult mai inspirat. Ambele meciuri, cu Botoşani şi Astra, în ierarhia clasamentului sunt foarte importante. Suntem cu toţii dezamăgiţi de evoluţia noastră", a declarat Papură în cadrul unei conferinţe de presă. 

Antrenorul Corneliu Papură a fost nevoit să-l introducă pe Baiaram din primul minut cu FCSB, după ce titularul anunţat pe foaia de joc, Valentin Mihăilă, s-a accidentat. Fotbalistul care ar fi urmat să ajungă în cantonamentul naţionalei U21 s-a accidentat în timpul încălzirii. Valentin Mihăilă nu a mai fost păstrat nici măcar pe bancă şi a luat loc în tribuna Arenei Naţionale: "Mihăilă e, în continuare, accidentat", a adăugat Papură în cadrul conferinţei. 

 
 

Afla mai multe despre: corneliu papuracorneliu papura u craiovau craiovauniversitatea craiova 

viewscnt
Articole similare