You are here:

VIDEO | Viitorul câştigă Supercupa României, după 1-0 cu CFR Cluj. Echipa lui Hagi premiată de Mirel Rădoi

VIDEO | Viitorul câştigă Supercupa României, după 1-0 cu CFR Cluj. Echipa lui Hagi premiată de Mirel Rădoi galerie foto

Superliga

Comentarii

Golul minunat al lui Artean din minutul 86 le-a adus trofeul constănţenilor.

 

Fotbaliştii Viitorului au primit trofeul Supercupei României din mâinile lui Mihai Stoichiţă. 


FINAL | CFR Cluj - Viitorul 0-1 (Artean '86)

Min 90+3 Ocazie imensă CFR Cluj: Deac trimite în bara porţii Viitorului după care mingea se loveşte de Tordai care o opreşte din drumul spre plasă şi o reţine pe linia porţii

Min 86 GOOOL Viitorul: Artean şutează incredibil de la 25 m şi deschide scorul la Ploieşti, 0-1 

Min 80 Ocazie Viitorul: Mladen şutează cu efect din marginea careului, din nou balonul nu este cadrat 

Min 71 Ocazie Viitorul: Şut al lui Calcan respins de Arlauskis, iar apoi Vînă ratează intervenţia după respingerea lituanianului 

Min 70 Ocazie CFR Cluj: Centrare a clujenilor iar Mureşan reia cu capul, mingea fiind prinsă de Tordai nu fără emoţii

Min 67 Ocazie CFR Cluj: Mureşan trimite un şut-centrare care îl pune în dificultate pe Tordai, Deac trece pe sub minge înainte ca portarul Viitorului să intervină

Min 58 Ocazie Viitorul: Lovitură liberă bătută de Gabi Iancu care trece la o palmă distanţă de bara porţii adverse 

Min 50 Posibil penalty Viitorul: Corner bătut de Iancu iar mingea îl atinge în mână pe Bordeianu după ce mijlocaşul CFR-ului luftează iniţial 

Min 45 Dublă ocazie CFR Cluj: Tordai se opune îna ceeaşi fază la şuturile lui Djokovic şi Omrani 

Min 39 Ocazie CFR Cluj: Omrani reia cu capul din careul mic în urma unui corner, dar mingea ocoleşte poarta adversă

Min 32 Ocazie CFR Cluj: Execuţie modestă a lui Costache din poziţie centrală 

Min 22 Ocazie Viitorul: Şut al lui Măţan care nu îi pune probleme lui Arlauskis 

Min 10 Ocazie CFR Cluj: Şut imprecis al lui Itu din marginea careului 

Echipele de start

CFR Cluj: Arlauskis - Peteleu, Vinicius, Mureşan, Camora - Bordeianu, Djokovic, Itu - Deac, Omrani, Costache 

Viitorul: Tordai - Mladen, P.Iacob, Ţiru, De Nooijer - Houri, Artean, Vînă- Măţan - Ganea, Iancu 


Primul meci al sezonului 2019-2020 se dispută la Ploieşti, pe Stadionul Ilie Oană. Adversare vor fi campioana României (CFR Cluj) şi câştigătoarea Cupei României (Viitorul Constanţa).

CFR Cluj a câştigat Supercupa României în trei rânduri. Primul succes a fost cel din 2009, dar ardelenii au triumfat apoi în alte două ediţii: 2010 şi 2018: ”Jucăm cu trofeul pe masă, deci e un meci foarte important. Firesc, ne prinde bine pentru că jucăm împotriva unui adversar bun, înainte de meciurile din Liga Campionilor. Cred că ne va ajuta acest duel, chiar dacă Viitorul este o formaţie foarte bună” a subliniat tehnicianul care a făcut-o pe CFR campioană, Dan Petrescu. ”Nouă, jucătorilor, ne place să jucăm cu trofee pe masă şi am făcut-o bine în ultima perioadă, aşa că sper să facem la fel şi acum şi să câştigăm Supercupa. Să începem cu dreptul ar însemna enorm pentru noi şi pentru viitorul clubului” a mărturisit şi Adrian Păun, fotbalistul campioanei României.

  • LIVE VIDEO | Supercupa României 2019 CFR Cluj - Viitorul Constanţa, sâmbătă de la ora 20:00, Telekom Sport 1

Viitorul Constanţa a câştigat Cupa României sezonul trecut, iar formaţiei lui Gică Hagi îi surâde ideea unui nou trofeu. Îl poate câştiga sâmbătă, la Ploieşti, în ceea ce va fi primul meci al sezonului competiţional 2019-2020.  „Suntem prieteni şi vom fi mereu, şi înainte de meci, şi după. Când jucăm, însă, nu mai suntem prieteni. Hagi îşi doreşte să câştige, eu la fel, dar vom vedea cine va fi fericit până la urmă" a mai spus Petrescu. „Abia aştept să îl bat şi eu pe Dan Petrescu odată, să îl văd supărat. O să fie foarte greu, CFR Cluj este o echipă puternică, pragmatică, joacă la rezultat. În sezonul trecut, din cele patru întâlniri directe între CFR Cluj şi Viitorul, echipa „Bursucului” s-a impus de trei ori, iar formaţia „Regelui” a câştigat o dată.

Clujenii au jucat anul trecut Supercupa României şi au câştigat-o în faţa Craiovei. Viitorul are de asemenea o finală de Supercupă jucată, dar pierdută în faţa formaţiei FC Voluntari. Clujenii au mai pierdut alte două finale în 2012 şi 2016.

Stadionul Ilie Oană din Ploieşti găzduieşte în premieră Supercupa României. Anul trecut, finala Supercupei s-a jucat la Craiova, iar în urmă cu doi ani la Botoşani. Între 2012 şi 2015, Supercupa României a avut loc pe Arena Naţională din Bucureşti, iar în 2016 pe stadionul Farul, din Constanţa.

Cine va arbitra Supercupa României 2019

Supercupa României, meci între CFR Cluj, campioana Ligii I, şi FC Viitorul, câştigătoarea Cupei României, va fi arbitrat de Sebastian Colţescu, infomrează FRF. Arbitru craiovean îi va avea ca asistenţi pe Ovidiu Artene (Vaslui) şi Daniel Mitruţi (Craiova). Cel de-al patrulea oficial al partidei a fost desemnat George Găman (Craiova), iar observator Aron Huzu.

  • LIVE VIDEO | Supercupa României 2019 CFR Cluj - Viitorul Constanţa, sâmbătă de la ora 20:00, Telekom Sport 1

Supercupa României este programată sâmbătă, de la ora 20:00, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti şi va fi transmisă în direct de Telekom Sport. Fazele importante ale meciului se văd pe site-ul www.telekomsport.ro

Afla mai multe despre: cfr clujviitorul constanţasupercupa româniei 2019 

viewscnt
Articole similare