Antrenorul Chindiei Târgovişte, Viorel Moldovan, a oferit prima reacţie după înfrângerea în faţa lui FC Botoşani, scor 0-1.
FC Botoşani i-a dat o veste proastă lui Dinamo, care, după victoria cu Astra, spera să prindă play-off-ul pe final de sezon regulat. Moldovenii s-au impus pe terenul Chindiei Târgovişte, scor 1-0, graţie reuşitei lui Dugandzic, din ultimul minut de joc. Botoşani este pe locul 5, cu 36 de puncte, la fel ca Mediaş, în timp ce Chindia e pe loc de baraj, cu 21 de puncte.
"Se pare că suntem o echipă de meciuri amicale şi de antrenament. Nu înţeleg de ce această teamă vizavi de exprimarea noastră, mai ales pe fază ofensivă. Dacă din punct de vedere defensiv putem să spunem că am stat destul de bine, am lăsat totuşi prea mult iniţiativa adversarului, care a venit peste noi în anumite momente.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
E păcat. Ţinând cont de aspectul meciului, mă mulţumeam şi cu acel punct. Era foarte important pentru noi, orice puncte este important. Sincer, aşteptam mai multă iniţiativă din partea băieţilor pe partea ofensivă. Din moment ce ajungi în playout, se diminuează punctele, vom vedea ce va fi. Într-adevăr, trebuie să ne îmbunătăţim jocul şi să arătăm altfel la celelalte meciuri care vor urma. Aş aştepta mai mulţi jucători, nu numai ce am reuşit să aducem. Şi noi încercăm să aducem în funcţie de potenţialul nostru, dar vă daţi seama că tot timpul e loc de mai bine. ", a declarat antrenorul Chindiei Târgovişte la finalul partidei.
Chindia nu s-a putut baza pe Aioanei, iar acest aspect i-a dat planurile peste cap lui Viorel Moldovan: "Se pare că s-a văzut. A trebuit să încep cu doi underi în teren, pe Şerban l-am sacrificat şi l-am schimbat după vreo 35 de minute... în poartă, Dinu a fost destul de ezitant... ce pot să spun? nu avem timp de plâns, trebuie să reacţionăm şi să vedem ce vom obţine de la celelalte jocuri", a mai spus Viorel Moldovan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: chindia targoviste, fc botosani, viorel moldovan