Atalanta s-a impus pe San Siro, în meciul cu AC Milan, scor 3-0, partidă în care Zlatan Ibrahimovic şi Duvan Zapata au intrat într-un mic conflict verbal.
Recunoscut pentru replicile acide pe care le are, Ibrahimovic nu a lăsat garda jos nici de data asta. Spre finalul partidei, fotbalistul a cerut insistent arbitrului Maurizio Mariano un penalty la o anumită fază din meci, iar adversarul său, Zapata, i-a spus mai în glumă, mai în serios: „Nu poţi încheia un meci fără penalty. Îl vrei pe al 13-lea? (n.r.- gol marcat în acest sezon)”.
Potrivit Calciomercato.com, Zlatan i-a dat o replică dură şi i-a spus: „Am mai multe goluri marcate decât ai tu meciuri jucate”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În actuala stagiune, Ibrahimovic are 12 goluri marcate, cu toate că a lipsit de la multe meciuri jucate de Milan. De cealaltă parte, Duvan Zapata are 8 reuşite în acest sezon din Serie A.
- 539 de goluri a marca Ibra în întreaga carieră de fotbalist
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: zlatan ibrahimovic