Una dintre cele mai mari echipe din Liga 1, Viitorul, ar putea ajunge să fie sponsorizată de arabi după ce presa austriacă a anunţat că OMV a discutat cu reprezentanţii Mubadala, din Abu Dhabi, despre o posibilă vânzare a Petrom. În urmă cu un aproape un an, Petrom, una dintre cele mai de succes companii din România, a devenit sponsor la Viitorul.
O posibilă tranzacţie despre care se discută în acest zile ar putea aduce o situaţie interesantă. Viitorul ar putea fi sponsorizată indirect de arabii de la Mubadala Investment Company, un fond de investiţii ce aparţine guvernului din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.
Concret, presa din Austria susţine că Rainer Seele, directorul general al OMV, a discutat cu cei de la Mubadala Investment Company despre o posibilă vânzare a Petrom. Dacă tranzacţia s-ar realiza, Viitorul ar urma să fie sponsorizată de arabi prin Petrom.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum ar putea ajunge Viitorul, una dintre marile echipe din Liga 1, să fie sponsorizată de arabi
Potrivit publicaţiei austriece Kurier, Rainer Seele, directorul general al OMV, s-a întâlnit zilele trecute cu reprezentanţii fondului de investiţii Mubadala, din Abu Dhabi, şi au discutat, printre altele, o posibilă vânzare a companiei Petrom.
Mubadala Investment Company este deja al doilea mare acţionar al companiei OMV, însă în portofoliul fondului de investiţii din Abu Dhabi ar putea intra şi Petrom, scrie economedia.ro, care citează Kurier.
Ziariştii austrieci au obţinut această informaţie de la surse din industria petrolieră, însă n-au oferit detalii despre ceea ce ar înseamna o posibilă vânzare a Petrom.
Compania OMV deţine 51,011% din acţiunile Petrom şi ceilalţi acţionari sunt statul român (20,639%), Fondul Proprietatea (6,997%), în timp ce diferenţa de 21,353% se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti şi Bursa de Valori Londra.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Petrom este una dintre cele mai de succes companii din România, cu un profit în anul fiscal 2019 de 750 de milioane de euro, însă, de-a lungul timpului, a evitat să-şi asocieze imaginea cu fotbalul din România. Până în iunie 2020, când a devenit sponsor oficial la Viitorul Constanţa.
Atraşi de seriozitatea clubului deţinut de Gică Hagi, cei de la Petrom au decis să plătească un milion de euro pe sezon pentru ca numele companiei să apară pe pieptul tricourilor de joc. Însă, dacă tranzacţia dintre OMV şi Mubadala Investment Company s-ar realiza, contractul de sponsorizare ar urma să fie onorat de noii patroni arabi.
CEO-ul Mubadala este preşedinte la Manchester City
Fondul de investiţii Mubadala Investment Company este deţinut de guvernul din Abu Dhabi şi CEO-ul companiei este Khaldoon Khalifa Al Mubarak. Un nume cunoscut mai ales în Premier League.
În septembrie 2008, după ce Manchester City a fost preluată de o companie deţinută de şeicul Mansour bin Zayed, Khalifa Al Mubarak a fost numit preşedinte la Consiliului de Administraţie. Khalifa Al Mubarak deţine şi în prezent această funcţie.
Din 2013, Al Mubarak este şi preşedinte al City Football Group, companie care deţine, pe lângă Manchester City, cluburile New York City, Mumbai City FC, Melbourne City FC, Yokohama F. Marinos, Girona, Montevideo City Torque, Sichuan Jiuniu, Lommel SK şi Troyes AC.
Afla mai multe despre: viitorul