Vincent Kompany (40 de ani), antrenorul lui Bayern, a făcut praf arbitrajul după ratarea calificării în finala Ligii Campionilor.
După victoria cu 5-4 de la Paris, PSG a condus cu 1-0 până în prelungiri, Bayern a egalat prin Harry Kane, însă n-a fost suficient pentru a influenţa soarta calificării. La finalul jocului, meci care a fost marcat de decizii controversate de arbitraj, Kompany nu s-a putut abţine la adresa centralului portughez Joao Pinheiro.
Vincent Kompany, foc şi pară pe arbitrajul lui Joao Pinheiro
Antrenorul lui Bayern consideră că arbitrul trebuia să-l elimine pe Nuno Mendes în minutul 29, când a făcut henţ şi avea deja un cartonaş galben. Vincent Kompany s-a legat de un alt henţ făcut de Joao Neves în careu, după ce Vitinha i-a degajat mingea în mână, în repriza secundă.
"Le-am zis jucătorilor că înţeleg că sunt dezamăgiţi. Am dat totul, a fost un meci al detaliilor. Dar trebuie să ne uităm la unele decizii pe care arbitrii le-au luat de-a lungul acestor două meciuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu e niciodată o scuză, dar contează. Dacă ne uităm la ambele manşe, au fost prea multe decizii luate împotriva noastră.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dacă ne uităm la ambele faze, haideţi să avem puţină logică... E ridicol! Era cu mâna pe sus, îl loveşte clar, dar pentru că mingea vine de la colegul său, nu e penalty. Nu e povestea completă a meciului, dar în final a fost o dublă manşă decisă de o diferenţă de doar un gol.
Iar la cealaltă fază, cu al doilea cartonaş galben, am crezut că urmează să îl dea, iar apoi am simţit că s-a răzgândit pentru că avea deja un galben şi nu a vrut să îl dea pe al doilea. Aşa că s-a întors asupra fazei cu Konrad Laimer. Am revăzut imaginile şi nu am văzut să fi fost henţ. Ei spun că a fost, aşa că nu ştiu", a declarat Vincent Kompany.
Bayern - PSG 1-1. Parizienii s-au calificat în finala Ligii Campionilor
Paris Saint-Germain, deţinătoarea trofeului, s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor general 6-5.
După un tur spectaculos la Paris, în 28 aprilie, scor 5-4, miercuri PSG a remizat cu Bayern la Munchen, scor 1-1. Golul parizienilor a fost marcat de Dembele, în minutul 3. Bayern a egalat în minutul 90+4, prin Kane.
Cele două echipe au evoluat în următoarele formule:
Bayern Munchen: Neuer - Stanisic (Davies '67), Upamecano (Karl '85), Tah (Kim '68), Laimer - Kimmich, Pavlovic - Olise, Musiala (Jackson '79), Diaz - Kane. Antrenor: Vincent Kompany
PSG: Safonov - Zaire-Emery, Marquinhos, Pacho, Mendes (Mayulu '85) - Ruiz (Beraldo '76), Vitinha, J. Neves - Doue (Hernandez '76), Dembele (Barcola '65), Kvaratskhelia. Antrenor: Luis Enrique
A arbitrat portughezul Joao Pinheiro.
În cealaltă semifinală, Arsenal a trecut de Atletico Madrid, scor general 2-1.
Astfel, finala PSG - Arsenal se va disputa în data de 30 mai, pe Puskas Arena din Budapesta.
Anul trecut, PSG a câştigat trofeul învingând în finală cu scorul de 5-0 echipa Inter Milano, meci arbitrat de Istvan Kovacs. Paris Saint-Germain a jucat finala şi în 2020, însă atunci a triumfat cu 1-0 Bayern Munchen.
Arsenal Londra a mai ajuns o singură dată în finala LC, în 2006, când a fost învinsă cu 2-1 de FC Barcelona.
Afla mai multe despre: vincent kompany, bayern munchen, arbitraj, psg, liga campionilor, meci








