Au inceput deja pregatirile pentru Sarbatorile de Paste, iar in ceea ce priveste meniul lucrurile sunt foarte simple. De pe masa de sarbatoare nu vor lipsi ouale rosii, drobul, friptura de miel, cozonacul sau pasca. Pentru ca misiunea meniului de Paste sa fie un real succes, vezi mai jos cateva vinuri recomandate pentru preparatele traditionale de Paste.
Ce vinuri sa asezi pe masa de Paste?
Vinurile pe care le alegem in aceasta perioada trebuie sa complimenteze gustul preparatelor, sa le puna in valoare si, nu in ultimul rand, sa creeze buna dispozitie. Asadar, alege vinurile potrivite mancarurilor din meniu, dar nu uita nici de preferintele invitatilor tai.
"Unul dintre principiile asocierii mancarii cu vinul este "asocierea in concordanta". In primul rand, aromele si gusturile din vin ar trebui sa se regaseasca si in preparat. De exemplu, la drobul de miel, un preparat cu o componenta vegetala semnificativa, dar cremos si condimentat, am putea asocia un vin alb, cu o corpolenta medie, lejer baricat. Un Chardonnay, poate chiar o Feteasca Regala. Cand asociem carnea de miel, ar trebui sa tinem cont si de modul de preparare al acesteia. Cotletele de berbecut facute medium stau bine in compania vinurilor rosii mai lejere, precum Pinot Noir, in timp ce friptura din pulpa face fata unui Cabernet Sauvignon. Daca vorbim de miel la cuptor gatit mai mult timp, putem sa mizam pe o Feteasca Neagra sau un Primitivo. Succesul unei cine reusite poate sa stea si in placerea descoperirii! A unui vin nou, a unui gust nou, a unei combinatii de gusturi. Asa ca incurajez pe oricine isi doreste sa experimenteze cu spumante, cu vinuri dulci, cu vinuri roze, albe sau rosii, deopotriva." - acestea sunt recomandarile lui Valentin Ceafalau, unul dintre expertii parteneri Unvinpezi.ro.
Vinurile recomandate pentru aperitiv: drobul de miel si ouale rosii
Ouale rosii, drobul de miel, branzeturile, verdeturile cer vinuri proaspete si savuroase. Vinurile albe seci sau demiseci pot fi o varianta foarte buna pentru ca ele scot in evidenta cel mai bine gustul aperitivelor de Paste.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Poti alege de pe Unvinpezi.ro Cuvee Petit 2022 de la Crama Avincis, un vin alb sec cu arome de fructe exotice, grapefruit si iarba proaspat cosita sau Rusalca Alba 2022, un cupaj din patru soiuri albe (Chardonnay, Sauvignon Blanc, Riesling Italian si Pinot Gris).
Vinurile recomandate pentru friptura de miel
Friptura de miel merge perfect cu vinul rosu, asta stim deja. Carnea de miel fiind ceva mai grasa, avem nevoie de un vin rosu sec, mai dens, cu arome complexe, care sa complimenteze gustul carnii de miel gatita de Paste cu tot felul de mirodenii si plante aromatice.
Poti alege o Feteasca Neagra 2019, crama La Migdali, un vin solid construit care se remarca prin aromele de cirese negre, mure, coacaze, pudra de cacao si vanilie. O alta varianta potrivita pentru friptura de miel este Poggio Nicchiaia Chianti 2017, un Sangiovese cu taninuri bine definite si arome de fructe rosii, piper si lemn dulce.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Vinuri recomandate pentru desert: pasca si cozonac
Traditionala pasca sau celelalte deserturi pe care le punem pe masa de Paste cer vinuri spumante cu note exuberante, usor dulcege sau vinuri roze proaspete, cu arome fructate.
O alegere excelenta pentru pasca, cozonac, panettone sau tort ar fi Cava Ventura Primer Rose Extra Dry de la Pere Ventura, un spumant elegant si spectaculos cu note de fructe de padure, capsuni si dulceata sau Cava Tresor. Un alt vin de pus pe lista ta este si Adeodatus Rose 2021, un cupaj de mai multe soiuri vinificate printre care Sauvignon Blanc, Riesling de Rhin, Pinot Gris sau Traminer roz cu arome de cirese, zmeura si prune.
Vinurile alese iti vor desavarsi masa de Paste si, in plus, vor insufleti atmosfera. Intra acum in magazinul Unvinpezi.ro si pune-ti in cos preferatele, vinuri potrivite preparatelor traditionale. In plus, in aceasta perioada te bucuri si de reducerile de Paste de pana la 30%, un motiv in plus pentru a pune pe masa de sarbatoare cat mai multe vinuri bune.
Material sustinut de Unvinpezi.ro.
Afla mai multe despre: un vin pe zi