Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Visul fanilor FCSB poate deveni realitate! Fostul golgheter a rămas liber de contract şi Gigi Becali îl poate aduce gratis

Visul fanilor FCSB poate deveni realitate! Fostul golgheter a rămas liber de contract şi Gigi Becali îl poate aduce gratisgalerie foto

FCSB

Comentarii

Cyril Thereau, poate cel mai iubit atacant străin din istoria FCSB este liber de contract. Francezul oscilează între o revenire în Belgia şi retragerea din fotbal.

Gigi Becali poate îndeplini încă un vis al fanilor de la FCSB

Fără doar şi poate, Cyril Thereau este unul dintre cei mai iubiţi jucători străini din istoria echipei patronate de Gigi Becali. Foarte aproape de a-şi încheia cariera, atacantul francez rămâne unul dintre fotbaliştii de care fanii roş-albaştrilor s-au îndrăgostit iremediabil.

Nu de puţine ori, atacantul şi-a declarat disponibilitatea de a reveni la FCSB, după ce a lăsat o impresie excelentă atât fanilor, cât şi oficialilor clubului.

Potrivit site-ul transfermarkt.com, din iulie 2020, atacantul francez este liber de contract, după ce şi-a încheiat acordul cu Fiorentina, formaţie din Serie A. Presa din Belgia a vehiculat o posibilă revenire a lui Thereau în campionatul din această ţară, însă momentan, favoritul fanilor FCSB nu şi-a dat acordul să semneze cu vreuna dintre formaţiile care l-au dorit.

Deşi a ajuns la 37 de ani, Thereau este în continuare cotat la 200 de mii de euro, o cotă de piaţă destul de mare dacă ţinem cont de vârsta jucătorului şi de faptul că este actualmente un fotbalist liber de contract.

Thereau a fost adus de Fiorentina în 2017, însă în ultima perioadă nu a mai avut loc la echipă. În a doua parte a sezonului trecut a fost împrumutat la Cagliari, iar vara trecută oficialii clubului din Firenze au vrut să îi rezilieze contractul, însă francezul a refuzat, a anunţat site-ul fiorentinanews.com.

Aceeaşi sursă notează că există şansa ca Thereau chiar să se retragă din fotbal. Atacantul a marcat doar cinci goluri în 22 de meciuri pentru fosta echipă a lui Adrian Mutu, Bogdan Lobonţ sau Ianis Hagi. Belgienii scriu că Thereau este indecis, deşi simte că nu mai poate oferi acelaşi randament pe care l-a oferit în ultimii ani în Il Calcio.

În 2006, Gigi Becali îl cumpăra pe Thereau de la Charleloi pentru 700.000 de euro, iar peste doar un an era vândut pentru 2,9 milioane de euro la Anderlecht. O operaţiune de excepţie condusă de managerul general Mihai Stoica, omul care a adus probabil cel mai bun atacant străin din istoria FCSB-ului.

În nenumăratele sale ocazii în care a vorbit despre experienţa din România, Cyril Thereau declara, printre altele: "Cel mai mult regret plecarea la (FCSB) la Anderlecht. Este locul unde m-am simţit pentru prima dată fotbalist. Poate, pe final de carieră, mă voi întoarce la Steaua". Semn că vârfului francez i-a rămas în suflet echipa roş-albastră, implicit România.

Thereau a revenit la Firenze ca spectator

La începutul lunii octombrie, Violanews nota că Cyril Thereau a revenit la Firenze, dar ca spectator.

Sursa citată a subliniat apropierea dintre fostul atacant de la FCSB şi Frank Ribery, cei doi fiind buni prieteni. Proftitând de prezenţa francezul la meciul Fiorentinei, site-ul violanews a şi realizat un interviu cu Cyril Thereau, publicat câteva zile mai târziu.

Cyril Thereau a jucat la FCSB în perioada 2006-2007, iar francezul a marcat de zece ori în 25 de meciuri. Ulterior, Becali l-a vândut pe Thereau în Belgia, la Anderlecht. US Orleans, FC Gap Hautes Alpes, Angers, Charleroi, FCSB, Anderlecht, Chievo, Udinese, Fiorentina şi Cagliari sunt echipele pe la care a trecut Cyril Thereau în carieră.

Cifrele lui Cyril Thereau:

 Galerie foto

Afla mai multe despre: cyril thereaugigi becali 

viewscnt
Articole similare