You are here:

Visul interzis al lui Unai Emery. Managerul lui Arsenal speră să dea lovitura şi să aducă un jucător de la FC Barcelona

Visul interzis al lui Unai Emery. Managerul lui Arsenal speră să dea lovitura şi să aducă un jucător de la FC Barcelona
Comentarii

Unai Emery speră să dea lovitura cu un nou transfer. Managerul lui Arsenal vrea să îl aducă la echipă pe Ousmane Dembele, de la FC Barcelona, relatează presa engleză.

Potrivit Daily Star, visul antrenorului este să îl transfere pe internaţionalul francez la echipa londoneză. Emery îl consideră pe Dembele unul dintre cei mai buni mijlocaşi de bandă din fotbalul mondial, iar acum prioritatea managerului este să aducă mai aducă un jucător, după ce Arsenal a mai realizat alte patru transferuri în această vară.
 
Potrivit aceleiaşi surse, Barcelona nu doreşte să îl vândă pe francez, dat fiind potenţialul acestuia de a ajunge un jucător de clasă şi de a ajuta echipa să câştige cât mai multe trofee.
 
Până în acest moment, Arsenal a făcut patru transferuri. Internaţionalul elveţian, Stephan Lichtsteiner, a ajuns la echipa londoneză liber de contract, de la Juventus. Doi jucători din Bundesliga au fost transferaţi la gruparea engleză. Este vorba despre portarul lui Bayer Leverkusen, Bernd Leno şi despre Sokratis Papastathopoulos, de la Borussia Dortmund. Lucas Torreira a devenit al patrulea transfer din această vară al echipei de pe Emirates.
 
În vara anului trecut, FC Barcelona a plătit 115 milioane de euro pentru serviciile lui Ousmane Dembele, venit de la Borussia Dortmund. În acest moment, mijlocaşul francez este evaluat la 80 de milioane de euro, conform site-ului transfermarkt.com.
 

Afla mai multe despre: emerydembelebarcelonaarsenalmanagerlenobayer leverkusen 

viewscnt
Articole similare