Vlad Chiricheş a vorbit despre partida cu Hoffenheim din Europa League. Fundaşul experimentat este foarte încrezător într-o eventuală evoluţie bună în Germania.
FCSB se va deplasa în Germania pentru confruntarea de joi cu Hoffenheim, pe ”PreZero Arena” din Sinsheim, în etapa a şasea din Europa League, de la ora 19:45.
Până în momentul de faţă, FCSB se află pe locul 10, cu 10 puncte acumulate în primele cinci etape disputate, în timp ce Hoffenheim este pe locul 25, cu 5 puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Vlad Chiricheş are încredere în forma echipei
"Suntem în faţa unui joc important pentru noi. Suntem hotărâţi să obţinem un rezultat foarte bun. Rezultatele din ultima vreme ne dau încredere şi sperăm să reuşim un joc foarte bun şi un rezultat pe măsură.
Văzând rezultatele lor, da, probabil pot spune că nu sunt într-o formă foarte bună, dar vedem că înscriu foarte multe goluri, sunt o echipă agresivă şi trebuie să fim atenţi. Dacă vom fi organizaţi, iar atitudinea va fi una foarte bună, putem să obţinem un rezultat foarte bun.
Nu ar trebui să avem nicio presiune. Am făcut rezultate bune până acum, iar asta trebuie să ne dea încredere că avem calitate. Suntem o echipă puternică şi trebuie să continuăm pe drumul acesta", a spus Vlad Chiricheş.
FCSB, foarte aproape de încă o calificare istorică
"E clar că venim cu această idee, cu această mentalitate de a câştiga jocul. Nu cred că ar trebui să ne gândim că vom fi calificaţi după acest joc. La următorul trebuie să fim şi mai montaţi, să încercăm o nouă victorie. De ce să ne limităm când putem să fim în primele 8 echipe din Europa League?
Eu sper să nu fie niciun motiv şi nu trebuie să ne găsim alibiuri în asta (n.r - problemele legate de accidentări şi suspendări). Trebuie să jucăm foarte bine toţi cei care suntem pe teren mâine. Trebuie să fim puternici, să demonstrăm că suntem o echipă foarte bună, că suntem campioana României. Rezultatele în această competiţie sunt unele foarte bune şi trebuie să le păstrăm de felul acesta.
Ne dorim foarte mult ca românii noştri să fie alături de noi. Sperăm să fie în număr cât mai mare în tribună, iar tot ce s-a petrecut pozitiv în această vară (n.r - la Campionatul European) să ne dea şi nouă un imbold şi să ne ajute să avem un rezultat frumos aici, în Germania.
E un post neobişnuit pentru mine (n.r - mijlocaş la închidere). Oarecum mă scoate din zona mea de confort, dar asta te ajută să devii mai bun. Sper să joc şi să o pot face 90 de minute la cel mai înalt nivel", a mai adăugat Chiricheş.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: vlad chiricheş, fcsb, hoffenheim, europa league