Vlad Morar a comentat victoria obţinută de Dinamo în partida cu Chindia, scor 2-0.
Dinamo s-a impus în meciul cu Chindia Târgovişte, în etapa a treia din play-out-ul Ligii 1. A fost primul succes al ”câinilor” în deplasare în acest sezon.
Vlad Morar, bucuros pentru victoria lui Dinamo: ”Era ultima şansă”. Ce mesaj a avut pentru Steliano Filip
Vlad Morar a contribuit din plin la victoria echipei sale. Fostul jucător al celor de la Gaz Metan Mediaş a marcat primul gol al lui Dinamo, după o incursiune personală prin defensiva dâmboviţenilor.
Irobiso a închis tabela. Ambele reuşite au fost în repriza a doua.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La finalul partidei, Vlad Morar s-a bucurat de cele trei puncte obţinute de formaţia din Ştefan cel Mare şi a avut un mesaj pentru coechipierul Steliano FIlip, care s-a arătat surprins de golul marcat de atacant.
”Sunt bucuros pentru atitudinea echipei şi pentru cele trei puncte pentru că era cam ultima şansă se ne apropiem de celelalte echipe. Atâta timp cât sunt şanse noi credem până la final.
Egalul (nr.r FC U Craiova - CS Mioveni, scor 1-1) ne-a dat moral şi sperăm ca şi datele viitoare să se încurce. O să-i mai arăt (n.r. lui Steliano FIlip) nişte goluri din Grecia, dacă l-am surprins.
Da, mă simt foarte bine pe Ilie Oană. Am câştigat Cupa aici cu Petrolul, am avut momente foarte frumoase aici şi mă bucur de fiecare dată când vin aici pe stadion.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ne aşteaptă un meci foarte greu cu (n.r. FC U) Craiova şi va trebui să luăm cele trei puncte... 100%. (n.r. Dusan) Ne-a felicitat şi de mâine la treabă”, a declarat Vlad Morar.
Afla mai multe despre: vlad morar, dinamo