You are here:

Vremuri disperate, măsuri disperate! FC Barcelona a încercat să-l readucă pe Iniesta pe Camp Nou: de ce nu s-a făcut mutarea

Vremuri disperate, măsuri disperate! FC Barcelona a încercat să-l readucă pe Iniesta pe Camp Nou: de ce nu s-a făcut mutarea

FC Barcelona

Comentarii

Soluţii de criză la FC Barcelona. Şefii catalanilor au încercat să-l convingă pe Andres Iniesta (35 de ani) să se întoarcă pe Camp Nou sub formă de împrumut în această iarnă, dar s-au lovit de refuzul celor de la Vissel Kobe, actuala echipă a fostului mijlocaş de legendă al clubului blaugrana.

Sport, unul dintre ziarele cu surse foarte bune la FC Barcelona, scrie că în birourile de pe Camp Nou s-a luat în calcul varianta revenirii lui Iniesta. Ba mai mult, şefii l-au contactat pe mijlocaş pentru a vedea dacă acesta doreşte să revină, dar s-au lovit de refuzul celor de la Vissel Kobe. Sursa citată scrie că japonezii vor să-l ţină pe Iniesta în perspectiva Ligii Campionilor Asiei pentru că acesta este liderul şi starul echipei.

Andres Iniesta mai are doi ani de contract cu Vissel Kobe, iar atunci când înţelegerea va expira, acesta va îmbrăţişa cariera de antrenor. Iniesta a câştigat, sâmbătă, Supercupa Japonie alături de Vissel Kobe, după o serie incredibilă de lovituri de departajare.

Quique Setien e mare fan Andres Iniesta

Unul dintre principaliii artizani ai încercării de a-l readuce pe Andres Iniesta pe Camp Nou a fost chiar antrenorul Quique Setien (63 de ani), proaspăt numit în locul lui Ernesto Valverde. Tehnicianul e mare fan al mijlocaşului şi chiar a mărturisit într-un interviu acordat Barca TV în momentul prezentării că şi-ar dori să-l aibă sub comandă pe Iniesta la FC Barcelona: "Încă nu s-a retras, poate îl putem aduce înapoi!", a spus atunci Setien.

Afla mai multe despre: andres iniestafc barcelona 

viewscnt
Articole similare