Echipa Marocului a pierdut sâmbătă finala mică a Cupei Mondiale, scor 1-2, cu naţionala Croaţiei, şi s-a clasat pe locul patru în clasamentul competiţiei.
Meciul de pe Khalifa International Stadium a început cu greşeala lui Bounou, care a fost aproape de autogol în minutul 3 şi a continuat cu golul lui Gvardiol, cap la o recentrare, tot cu capul, reuşită de Perisic. 1-0 pentru Croaţia în minutul 7, un avantaj de care europenii nu s-au putut bucura foarte mult timp. În minutul 9, Achraf Dari a profitat de respingerea greşită a lui Majer şi a egalat.
Au urmat ocaziile lui Modric şi En Nesyri, pentru ca în minutul 42 croaţii să preia conducerea. Şut senzaţional al lui Orsic şi gol de generic pentru 2-1 la pauză.
Partea secundă a fost mai calmă. Livakovic a intervenit foarte bine în faţa lui En Nesyri, în minutul 75, iar ambele echipe au cerut câte un penalti – croaţii la contactul dintre Amrabat şi Gvardiol, iar marocanii la duelul lui Hakimi cu Petkovic. Kovacici a şutat pe lângă poartă în minutul 87, când a trecut uşor de Hakimi, şi Croaţia a învins cu 2-1, câştigând medalia de bronz a Cupei Mondiale din Qatar.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Walid Regragui, selecţionerul echipei naţionale a Marocului, a recunoscut sâmbătă, după meciul pierdut în faţa Croaţiei, în finala mică a Cupei Mondiale, că echipa sa şi-a atins obiectivul.
”Este o înfrângere amară!”
”Este o înfrângere amară, dar am văzut o echipă a Marocului care nu a cedat şi a luptat tot meciul. Ne vom aminti de multe meciuri de la această Cupă Mondială şi vom reveni mai puternici!
Suntem fericiţi pentru că suntem, până la urmă, între cele mai bune patru echipe ale lumii. Şi mai sunt fericit pentru că am unit toţi marocanii, pentru o lună de zile. Au avut un motiv de bucurie şi de mândrie”, a declarat Walid Regragui.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cupa mondială-maroc-walid regragui