Managerul echipei Arsenal Londra, Arsene Wenger, a declarat că nu credea că se va mai juca meciul cu FC Koln din Liga Europa, după ce aproximativ 20.000 de fani germani au forţat intrarea pe Emirates, deşi, oficial, numai 3.000 dintre ei aveau bilet.
Însă au fost germani care şi-au procurat bilete în zonele rezervate suporterilor echipei gazdă, tensionând astfel şi mai mult atmosfera. FC Koln a revenit după 25 de ani în cupele europene, în acest sezon.
"Când am văzut imaginile, m-am gândit că nu putem risca să jucăm meciul. La un anumit moment, m-am gândit că nu vom juca, deoarece nu vedeam poliţia asumându-şi riscuri. Trăim într-o societate cu sută la sută securitate. Suporterii noştri s-au comprtat bine în această situaţie. UEFA va face sigur o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat. Cu siguranţă, au fost mai mulţi oameni decât posesori de bilete. Nu ştiu cum s-au infiltrat printre suporterii noştri şi să fie pe tot stadionul, dar au făcut-o foarte bine. Nu ştiu dacă au devenit membri ai lui Arsenal sau le-au luat de pe Internet (n.r. -biletele), dar le-a ieşit bine", a declarat Wenger, potrivit The Guardian.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: koln, arsenal, europa league, incidente, probleme, suporteri, koln, germania, arsene wenger, arsenal londra