Tehnicianul formaţiei Arsenal Londra, Arsene Wenger, a declarat că nu este de acord cu refuzul cluburilor de a introduce sistemul VAR în Premier League.
"Premier League a fost creată de oameni cu spirit progresist. Cred că decizia cluburilor ne situează în urma restului lumii. Tânăra generaţie este obişnuită cu VR şi lumea întreagă ar putea să se îndepărteze de noi atunci când vede că alte ţări îl folosesc", a declarat Wenger.
Cluburile din Premier League au votat, vineri, împotriva introducerii asistenţei video pentru arbitraj (VAR) în sezonul 2018-2019.
Testarea VAR va continua în Anglia în sezonul viitor, iar cluburile din primul eşalon au cerut ca tehnologia să fie folosită în mai multe partide din Cupa Angliei şi Cup Ligii Angliei, pentru a i se aduce îmbunătăţiri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Folosit în Cupa Angliei şi Cupa Ligii, VAR a provocat numeroase controverse. Pe de-o parte se consideră că timpul până la luarea unei decizii afectează meciul, iar pe de alta este criticat faptul că spectatorilor nu li se oferă suficiente informaţii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: premier league, var, wenger