Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, principalul favorit de la Wimbledon nu este Djokovic, Federer, Murray sau Nadal. Spaniolul Alcaraz, liderul mondial, va fi cap de serie 1 pe iarba de la All England Club. Asta nu înseamnă că şi bookmakerii merg pe mâna lui.
Djokovic şi Murray, ”ultimii mohicani” din Big 4 la Wimbledon
După ce a cucerit la Roland Garros al 23-lea titlu de Grand Slam al carierei, Djokovic a decis să ia o pauză până la Wimbledon. Va începe cursa spre apărarea trofeului fără niciun meci jucat pe iarbă în acest an. Chiar dacă a coborât pe locul 2 ATP şi nu a jucat niciun meci pe iarbă în acest an, Nole este cotat de bookmakeri cu prima şansă la câştigarea finalei şi egalarea recordului lui Federer (8 titluri la All England Club). 1.65 la Betano este cota lui Djokovic pentru a se impune la Wimbledon 2023.
Considerat urmaşul lui Nadal, spaniolul Alcaraz face mari progrese pe iarbă. Săptămâna trecută a cucerit la Queen's primul său titlu pe această suprafaţă şi a revenit în fruntea ierarhiei mondiale. Chiar şi aşa, cota lui Alcaraz pentru a bifa, la Londra, al doilea Grand Slam al carierei este semnificativ mai mare decât a lui Djokovic (4.00 la Betano). Al treilea favorit la pariuri este rusul Medvedev (cotă 18.00). Fiind un specialist al jocului pe iarbă şi cu o experienţă superioară adversarilor său, este greu de crezut că Djokovic se va lovi de vreun obstacol în drumul spre trofeu.
Cu Federer retras şi cu Nadal accidentat, nostalgicii tenisului îl vor putea revedea şi în acest an pe Murray în turneul lui favorit. Dublu campion la Wimbledon, scoţianul este departe de forma care l-a consacrat, deşi a câştigat recent două turnee pe iarbă. 50.00 este cota la Betano pentru ca Murray să dea peste cap toate previziunile şi să cucerească al treilea trofeu la Wimbledon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Begu, pe lista capilor de serie
Dacă până acum eram obişnuiţi să o avem pe Halep cap de serie la Wimbledon, lucrurile s-au schimbat. Begu a devenit jucătoarea numărul 1 a României. Irina este cap de serie 29 pe tabloul principal, unde se vor mai afla Cîrstea, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian. Poloneza Swiatek este principală favorită, dar bookmakerii se aşteaptă la o luptă în trei pentru trofeu.
Liderul WTA are cea mai mică cotă (4.50), însă este urmată îndeaproape de Sabalenka (5.00) şi campioana en-titre, Rybakina (5.50).Swiatek nu a rupt niciodată gura târgului pe iarbă. Triplă campioană la Roland Garros, Iga a bifat doar un tur 4, acum doi ani, în Grand Slam-ul londonez. Avantajate de un serviciu puternic şi de un joc agresiv, Sabalenka şi Rybakina au şansa mai mari decât Swiatek să pună mâna pe trofeu
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: wimbledon 2023, djokovic, nadal, alcaraz