CFR Cluj a plecat astăzi spre Luxemburg, acolo unde joi seară, de la 21:00, au programată manşa tur a play-off-ului Europa League, cu Dudelange.
Ardelenii au decolat de la Aeroportul Internaţional din Cluj la bordul unei aeronave personalizate cu emblema campioanei, iar vedetele din lotul lui Toni Conceicao nu au ratat şansa să se fotografieze la urcarea în avion, altături de logo-ul clubului.
GALERIE FOTO
CFR Cluj este la un pas de calificarea în grupele Europa League. Pentru ardeleni acesta e primul sezon în care evoluează în cupele europene, după o pauză de patru ani cauzată de intrarea clubului în insolvenţă. Ardelenii au fost ultima dat în grupele unei competiţii europene în sezonul 2012-2013, în Champions League, când au obţinut nu mai puţin de 10 puncte într-o grupă cu Braga, Manchester United şi Galatasaray şi au încheiat pe locul 3.
În sezonul 2014-2015, CFR a jucat în Europa League, dar s-a oprit în turul 3 preliminar, după o dublă înfârngere cu Dinamo Minsk (0-2 şi 0-1).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, dudelange, luxemburg, antrenament