You are here:

Zeljko Kopic a anunţat când va debuta George Puşcaş în tricoul lui Dinamo: ”Până atunci, va fi pregătit”

Zeljko Kopic a anunţat când va debuta George Puşcaş în tricoul lui Dinamo: ”Până atunci, va fi pregătit”

Superliga

Comentarii

Zeljko Kopic, antrenorul celor de la Dinamo, a tras concluziile, după victoria obţinută de Dinamo, scor 1-0, în sferturile Cupei României, cu Metalul Buzău.

George Puşcaş va fi cu siguranţă în lotul lui Dinamo, până la turul semifinalei de Cupă

"În ce sens dacă mi-a plăcut un astfel de meci? Bineînţeles că sunt fericit. Terenul a fost foarte tare, a fost meciul la care ne aşteptam. Am jucat bine, am luptat, au fost ceva probleme de la gazon. Am avut şi două bare. Am fost motivaţi. De aceea Cupa este interesantă, echipe din ligi inferioare arată că pot face surprize. Acum, cel mai important e că ne-am calificat.

Bineînţeles că acesta a fost obiectivul, să ne batem în ambele competiţii. Acest meci a fost foarte important, după cele două înfrângeri din campionat. Ne-am mai pierdut echilibrul pe teren, dar sunt mândru de jucătorii mei. Mai e ceva timp până la semifinale (n.r. unde vor întâlni Universitatea Craiova). Până atunci Puşcaş va fi pregătit. Alţi jucători vor fi şi ei la un nivel mult mai bun.

Mi s-a părut că acordarea cartonaşelor galbene nu a fost corectă, de aceea am contestat deciziile. Mărginean va fi cât mai curând pe teren, în 7-10 zile, dar la meciul cu CFR, nu. Va fi un adversar dificil", a declarat Zeljko Kopic, după Dinamo - Metalul 1-0.

Pe Arcul de Triumf, Dinamo şi Metalul s-au tatonat reciproc şi Robu l-a încercat pe portarul Roşca, cu un şut slab, în minutul 5. Alb-roşii au replicat prin ocazia lui Sora, din minutul 12, însă buzoienii au lovit bara, patru minute mai târziu, la şutul din careu al lui Dumitrache. Elevii lui Kopic au deschis totuşi scorul, în minutul 27, când revelaţia Opruţ a centrat şi Alex Pop a înscris cu o lovitură de cap, la colţul lung.

Dinamo a intrat la pauză cu 1-0 pe tabelă, dar a fost aproape să-şi dubleze avantajul, în minutul 55, când Armstrong a trimis în bara transversală.

Oaspeţii au avut şi ei o ocazie uriaşă, în minutul 72, atunci când Puiu l-a văzut ieşit pe Roşca din poarta dinamovistă şi a şutat cu boltă de la centrul terenului. Goalkeeperul gazdelor s-a retras însă la timp şi a scos în ultimă instanţă, de sub bară. Alex Pop a lovit şi el bara, în minutul 79, ratând majorarea scorului şi Dinamo s-a impus destul de greu, cu 1-0, calificându-se în semifinalele Cupei României, unde o va înfrunta pe Universitatea Craiova.

Afla mai multe despre: superligadinamo 

viewscnt
Articole similare