You are here:

Zeljko Kopic a dezvăluit motivul schimbărilor pe care le-a făcut în echipa lui Dinamo: “El a progresat. I-am simţit că vor să schimbe lucrurile”

Zeljko Kopic a dezvăluit motivul schimbărilor pe care le-a făcut în echipa lui Dinamo: “El a progresat. I-am simţit că vor să schimbe lucrurile”

Dinamo București

Comentarii

Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a comentat primul punct obţinut în play-off-ul Superligii, în deplasarea de la Mioveni, din etapa a treia a play-off-ului.

Zeljko Kopic, după FC Argeş – Dinamo 1-1, în Superliga

FC Argeş şi Dinamo au remizat, scor 1-1, în etapa a treia a play-off-ului Superligii. Matos a deschis scorul, în minutul 41, iar Gnahore, rezervă iniţial, a egalat în minutul 76.

Zeljko Kopic a remarcat starea de spirit bună din lot, în ciuda rezultatelor slabe din ultima lună. De asemenea, croatul a subliniat faptul că Puşcaş şi Karamoko nu sunt la capacitate maximă, iar la Mazilu a observat o îmbunătăţire.

“A fost un meci conform aşteptărilor. În prima repriză au fost mingi lungi, dueluri, ei ne-au presat. Am fost buni la anumite dueluri, dar am primit un gol... trebuie să fim concentraţi în astfel de momente, iar în a doua repriză reacţia a fost bună. Jucătorii de pe bancă au intrat, Karamoko şi Puşcaş nu sunt pregătiţi pe deplin, dar au intrat pe teren cu personalitate.

Merităm acest punct, am mai avut situaţii de a marca, mi-a plăcut că echipa la 1-1 a continuat şi a încercat să găsească al doilea gol.

Eddy Gnahore, din momentul în care a venit, a jucat în multe meciuri, a dat tot echipei, dar recent am pierdut meciuri şi nu a fost vorba doar despre el, ci de întreaga echipă. Am încercat să găsesc echilibrul cu Mărginean, în poziţia de mijlocaş central, în anumite dueluri. Asta a fost decizia mea, dar reacţia lui şi a celor care au venit de pe bancă m-au mulţumit.

Sunt mulţumit de Mazilu, simt că a progresat, iar acest gol de la naţionala U21 a fost important pentru el, l-am simţit că a venit cu o energie bună. Ne revenim la un nivel mai bun, dar trebuie să menţinem jucătorii valizi.

Când ai rezultate rele, analizezi fiecare meci, iar în fiecare meci am avut câteva momente bune. Când pierzi, nu e bine, dar am simţit dorinţa şi energia jucătorilor. Indiferent de ce se întâmpla i-am simţit pregătiţi şi, înaintea acestui meci, am simţit determinarea jucătorilor de a schimba lucrurile. Voiam să câştigăm, dar după această perioadă trebuie să acceptăm şi remiza ca un rezultat pozitiv”, a declarat antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic.

Afla mai multe despre: zeljko kopiczeljko kopic dinamoarges dinamo 

viewscnt
Articole similare