You are here:

Zicu nu s-a ferit după victoria de la Ploieşti: "Mi-am felicitat jucătorii, au avut noroc". Cum vede lupta la play-off: "Diferenţa e mare"

Zicu nu s-a ferit după victoria de la Ploieşti: "Mi-am felicitat jucătorii, au avut noroc". Cum vede lupta la play-off: "Diferenţa e mare"

Farul Constanța

Comentarii

Farul Constanţa s-a impus cu scorul de 1-0 pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti, într-o partidă a etapei a 23-a din Superliga. Ianis Zicu, antrenorul oaspeţilor, a tras concluziile la capătul partidei.

Constănţenii au obţinut prima victorie din 2026, pe terenul unei echipe pe care a reuşit să o învingă şi în turul campionatului, Petrolul. Ianis Zicu şi-a felicitat jucătorii pentru atitudine, dar şi pentru şansa de care au avut parte, la Ploieşti.

Ianis Zicu: "Am stat cu inima strânsă"

"Am avut şansă în repriza a doua şi am câştigat. În prima repriză am controlat jocul în totalitate, dar în a doua, am suferit enorm, am tratat multe momente neprofesionist. Puteam fi periculoşi, să facem 2-0.

Am stat cu inima strânsă şi puteam pierde două puncte. Sunt momente când gândurile negative, faptul că nu ai câştigat de atâtea meciuri, pot să-ţi schimbe mentalitatea, asta ne-a tras puţin în jos. Din fericire, am câştigat, i-am felicitat (n.r. pe jucători) pentru că au avut inimă şi au avut noroc.", a declarat Ianis Zicu, la flash interviu.

Tehnicianul a prefaţat şi următorul meci al "marinarilor", duelul de pe teren propriu în faţa Universităţii Craiova.

"Întâlnim cel mai puternic adversar din prima ligă, dar jucăm acasă, trebuie să recâştigăm suporterii alături de noi, i-am dezamăgit în ultima perioadă la meciurile de pe teren propriu. Le promitem că vom fi acolo cu tot sufletul.", a continuat tehnicianul.

Întrebat despre play-off, obiectivul "marinarilor" din acest sezon, Zicu preferă să trateze fiecare meci în parte şi recunoaşte faptul că Farul nu mai depinde doar de propriile rezultate.

"Trebuie să câştigăm fiecare partidă, asta este mentalitatea clubului, e diferenţă mare de puncte, nu depindem de noi, e important să facem cât mai multe puncte până începe play-off-ul sau play-out-ul şi vom vedea unde ne situăm.", a încheiat Zicu.

Afla mai multe despre: farul constantaianis zicupetrolulsuperliga 

viewscnt
Articole similare