Babacar Seck Sakho (24 de ani) este un karateka spaniol. A câştigat medalia de aur la proba masculină de kumite +84 kg la Jocurile Mondiale din 2022 desfăşurate la Birmingham, Statele Unite. Ziua se antrenează pentru a-şi urma visul, iar seara lucrează ca paznic la supermarket în Zaragoza, după o decizie majoră care l-a afectat.
Campion al Spaniei, paznic la supermarket
Babacar Seck este unul dintre cei mai renumiţi karateka din Spania, dar, pentru a-şi asigura un trai decent, e nevoit să lucreze ca agent de securitate, în intervalul 17:00 - 01:30. „Picioarele mele sunt foarte grele. Când mergeam să mă antrenez înainte de muncă, nu puteam”, explică el, într-un interviu, conform Marca.com.
Karate a fost exclus din programul olimpic, după ediţia din 2021 de la Tokyo, iar sportivul a pierdut bursa pe care o avea, ajutorul de la statul spaniol, dar şi finanţarea unui sponsor privat.
„Uneori am ajuns la două dimineaţa acasă. Este o nebunie, dar, dacă merg la culcare, mă simt rău pentru că parcă nu dau tot ce pot. Am şi un teren de baschet lângă casă şi fac sprinturi acolo uneori. Sau mă ridic şi merg la antrenament, ceva fizic înainte de muncă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru medaliile pe care le câştig pentru Spania cred că nu merit să fiu în această situaţie", adaugă el.
Babacar Seck Sakho lucrează pentru compania franceză Auchan, care operează sub numele Alcampo în Spania. Sportivul lucrează într-un supermarket din Zaragoza.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
El susţine că programul de opt ore de muncă îl epuizează din punct de vedere sportiv
„Corpul are o memorie, dar ce fac eu nu este sănătos. Voi mai rezista câteva campionate. Ştiu ce sunt capabil să fac, dar nu pot concura în aceste condiţii. Dacă aş putea să mă antrenez ca un atlet de elită, aşa cum am făcut înainte, nu ştiu cât de departe aş putea merge... Imaginează-ţi de ce aş fi capabil dacă aş avea ajutor şi m-aş putea dedica sportului”, a mai spus Sakho.
Babacar are acum 24 de ani şi s-a mutat în Spania alături de familie la vârsta de 11 ani, din Senegal. Până să facă istorie pentru Spania la karate printre seniori, el a avut numeroase performanţe şi la nivel de juniori.
"Şeful meu (n.r. - de la supermarket) este foarte fericit şi îmi oferă facilităţi pentru a putea merge să concurez la karate.
Am trecut prin lucruri dificile în viaţă şi mă gândesc la tot efortul pe care l-au făcut şi continuă să îl depună cei din jurul meu, pentru a mă ajuta să câştig titluri. Iván Leal, antrenorul, face totul cu mâinile sale puternice să mă ajute. Îi sunt foarte recunoscător.
Înainte mă rugam să câştig un titlu în Liga Mondială de karate şi acum am trei. E o nebunie. Pentru mine, este un vis”, a mai spus Babacar Seck Sakho pentru Marca, înaintea unei noi zile de muncă la supermarket.
Afla mai multe despre: babacar seck sakho, supermarket