adplus-dvertising
You are here:

ZOOM SPORT | Se antrenează cu băieţii, concurează cu fetele. E la Dinamo, dar ţine cu Steaua. Bianca Pascu şi povestea aurului luat la Cupa Mondială

ZOOM SPORT | Se antrenează cu băieţii, concurează cu fetele. E la Dinamo, dar ţine cu Steaua. Bianca Pascu şi povestea aurului luat la Cupa Mondială

Special

Comentarii

Bianca Pascu a câştigat Cupa Mondială la sabie individual şi a ajuns pe locul cinci în clasamentul general. Ce sacrificii a făcut, cum se antrenază cu lotul masculin pentru că România nu are lot de fete pentru proba de sabie, dar şi despre faptul că se antrenează la clubul Dinamo deşi simpatizează cu Steaua, am aflat într-o ediţie specială a emisiunii ZOOM SPORT.

S-a apucat de scrimă la 10 ani, iar primele sale rezultate notabile au ieşit la lumină în 2008, atunci când Bianca Pascu lua două medalii la Europeanul de Juniori de la Gent. A trecut peste accidentările grele din carieră, iar acum a revenit mai puternică decât a fost vreodată.

Bianca Pascu a câştigat o etapă de Cupă Mondială, a ajuns pe locul cinci în clasamentul general şi ne-a povestit detalii impresionante din cariera sa în ediţia din această săptămână a emisiunii ZOOM SPORT, prezentată de Geanina Iacob.

Eu reprezint lotul de sabie feminin. Mă antrenez cu băieţii de şase ani şi e mai liniştitor pentru mine. Ştiţi cum sunt fetele, se mai ceartă între ele. Băieţii mă protejează, au grijă de mine şi mă ajută foarte mult. Este greu cu ei, sunt mai rapizi, au mai multă forţă, dar mi se pare mai uşor pe urmă când intru cu fetele”, ne-a spus Bianca.

FOTBALUL, MAREA EI PASIUNE

Fratele meu este fotbalist în Italia şi eu am crescut uitându-mă la fotbal, dar mai şi jucam în faţa blocului. Şi acum joc cu băieţii la antrenamente. Mă uit când am timp la TV, comentez meciuri cu fratele meu.

Eu sunt la clubul Dinamo, dar la fotbal ţin cu Steaua. Sper să nu mă audă cineva :). Am ţinut cu Steaua de când eram mică, merg la meciurile pe care le joacă pe Arena Naţională”, a completat Bianca Pascu.

viewscnt
Articole similare